Comisia Europeană. Previziunile economice din iarna anului 2021: PIB-ul României va crește cu 3,8% în 2021, respectiv cu 4% în 2022

11 feb. 2021
Vizualizari: 172

Comisia Europeană (ec.europa.eu), prin Reprezentanța sa în România, a făcut publice previziunile economice din iarna anului 2021, potrivit cărora PIB-ul țării va crește cu 3,8% în 2021, respectiv cu 4% în 2022.

Astfel, conform previziunilor economice din iarna anului 2021, economia zonei euro va crește cu 3,8 % atât în 2021, cât și în 2022. Totodată, se preconizează că economia Uniunii Europene va crește cu 3,7 % în 2021 și cu 3,9 % în 2022, iar în privința României, PIB-ul va crește cu 3,8% în 2021, respectiv cu 4% în 2022. Pe de altă parte, în ceea ce privește inflația, în României, în 2021 se va înregistra o ușoară creștere la 2,6%, fiind urmată de o ușoară scădere la 2,4% în 2022.

Pentru mai multe detalii privind România, vă rugăm să accesați Fișa informativă cu privire la România.

În contextul pandemic, creșterea economică este așteptată să se redreseze odată cu atenuarea măsurilor de limitare a răspândirii virusului, preconizându-se că economiile din zona euro și din UE vor atinge nivelurile de producție anterioare crizei mai devreme decât se anticipase în previziunile economice din toamna anului 2020, în mare parte din cauza ritmului de creștere peste așteptări preconizat în a doua jumătate a anului 2021 și în 2022. Având în vedere că aceste măsuri sunt încă în vigoare, se preconizează că economiile UE și din zona euro se vor contracta în primul trimestru al anului 2021.

Pe de altă parte, previziunile estimează că inflația în zona euro va crește de la 0,3 % în 2020 la 1,4 % în 2021, înainte de a scădea ușor la 1,3 % în 2022. De asemenea, în decursul anului 2022, pe măsură ce oferta se ajustează și efectele de bază scad, se preconizează că inflația se va reduce din nou. În privința riscurilor legate de previziuni, acestea au devenit mai echilibrate din toamnă, deși rămân, în continuare, ridicate, în principal, fiind legate de evoluția pandemiei și de succesul campaniilor de vaccinare. Totodată, riscurile pozitive sunt legate de posibilitatea ca procesul de vaccinare să conducă la o relaxare mai rapidă decât se preconizase a măsurilor de limitare a răspândirii virusului și, prin urmare, la o redresare mai rapidă și mai puternică.

Pentru comunicatul integral, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Comisia Europeană. Aprobarea Mecanismului de redresare și reziliență

Comisia Europeană. Previziunile economice din iarna anului 2021: PIB-ul României va crește cu 3,8% în 2021, respectiv cu 4% în 2022 was last modified: februarie 11th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: