Comisia Europeană. Pregătirea statelor de a adera la zona euro și adoptarea de către Croația a monedei euro

3 iun. 2022
Vizualizari: 184

Conform concluziilor Comisiei Europene, Croația este pregătită să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2023, ceea ce va aduce numărul statelor membre din zona euro la douăzeci.

Concluzia este prezentată în Raportul de convergență din 2022, care estimează progresele realizate de Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia, România și Suedia în direcția aderării la zona euro. Acestea sunt cele șapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro.

Astfel,  Croația  îndeplinește cele patru criterii nominale de convergență și că legislația sa este pe deplin compatibilă cu cerințele tratatului și cu Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (BCE), conform raportului realizat de Comisia Europeană.

Prin urmare, Comisia a adoptat, propuneri de decizie a Consiliului și de regulament al Consiliului privind introducerea monedei euro în Croația.

Consiliul va lua hotărârile finale privind adoptarea monedei euro de către Croația în prima jumătate a lunii iulie, după discuții în cadrul Eurogrupului și al Consiliului European și după ce Parlamentul European și BCE și-au dat avizul.

De asemenea,  în toate statele membre din afara zonei euro examinate, cu excepția Croației, raportul constată, de asemenea, că legislația națională în domeniul monetar nu este pe deplin compatibilă cu legislația Uniunii Economice și Monetare (UEM) și cu Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale/BCE.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm, accesați sursa informației.

Sursa informației

📱 Vezi și Comisia Europeană. Protecția consumatorilor, adaptate erei digitale

 

Comisia Europeană. Pregătirea statelor de a adera la zona euro și adoptarea de către Croația a monedei euro was last modified: iunie 3rd, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: