CNPP. Precizări referitoare la ajutorul financiar pentru anul 2023

19 dec. 2022
Vizualizari: 658

Casa Națională de Pensii Publice a publicat un anunț prin care informează că ajutorul financiar, reglementat prin O.U.G. nr. 168/2022, se plătește pensionarilor sistemului public de pensii și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii, care au domiciliul în România și ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei.

Categoriile de venituri care se au în vedere la acordarea ajutorului financiar sunt următoarele:

− veniturile din pensii acordate în sistemul public de pensii, plătite în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023;

− veniturile din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, plătite în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023;

− veniturile din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, cu următoarele excepții;

− indemnizațiile acordate în temeiul Legii nr. 341/2004

− soțului supraviețuitor, copilului și părintelui eroului martir;

− soțului supraviețuitor, copiilor și părinților celui decedat în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987;

− indemnizațiile, indemnizația de gratitudine și sporul de participare la război acordate în temeiul Legea nr. 49/1991 invalizilor de război, veteranilor de război, văduvelor de război, pensionarilor I.O.V.R. accidentați de război în afara serviciului ordonat.

− veniturile din indemnizația socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009;

− veniturile din salarii și asimilate salariilor, la nivelul lunii octombrie 2022, respectiv iulie 2023.

Ajutorul financiar se acordă diferențiat, astfel:

− 1.000 lei pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

− 800 lei pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt cuprinse între 1.501 lei și 2.000 lei;

− 600 lei pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt cuprinse între 2.001 lei și 3.000 lei.

Ajutorul financiar se plătește în două tranșe egale, în lunile ianuarie 2023.

Ajutorul financiar se acordă doar persoanelor îndreptățite și care au domiciliul în România (persoanele care au locul de ședere/reședință obișnuintă în străinătate nu beneficiază de ajutorul financiar).

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și CNPP. Precizări referitoare la emiterea documentelor portabile

 

CNPP. Precizări referitoare la ajutorul financiar pentru anul 2023 was last modified: decembrie 19th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: