CMS România își mărește echipa prin cooptarea a doi avocați și a unui consultant fiscal

3 feb. 2022
Vizualizari: 522

Firma internațională de avocatură CMS anunță cooptarea Edwinei Udrescu (Senior Associate), Taniei Baturi (Associate) și a lui Ștefan Mitru (Tax Consultant) în cadrul departamentelor de energie, proiecte și construcții (EPC), drept imobiliar și de consultanță fiscală ale biroului CMS în România.

Datorită intensificării activității biroului din ultimele 12 luni, CMS continuă să înregistreze o creștere susținută. Suntem încântați, astfel, să le urăm bun venit în echipă Edwinei, Taniei și lui Ștefan. Piața românească își păstrează reziliența, așa cum rezultă din Raportul CMS Emerging Europe M&A 2021/22 publicat în ianuarie, iar investitorii continuă să-și exprime un interes sporit pentru industriile cheie precum telecomunicații și IT, energie, imobiliare și producție. Pentru echipa CMS din București, 2022 a început în forță, suntem implicați în numeroase proiecte și tranzacții în sectorul energiei, în special în zona regenerabilelor, precum și în alte industrii cheie”, a comentat Horea Popescu, Managing Partner al CMS România și coordonator al practicii Corporate M&A pentru Europa Centrală și de Est în cadrul CMS.

Cu o experiență de peste 15 ani în avocatura de business, Edwina Udrescu este specializată în construcții, proiecte de parteneriat public-privat (PPP), infrastructură și drept imobiliar, precum și în arbitraj internațional și litigii în construcții. De-a lungul carierei, a coordonat proiecte internaționale multi-jurisdicționale în domeniul construcțiilor și infrastructură și a condus departamentul juridic al filialei din România a unei mari companii franceze de construcții, oferind consultanță cu privire la contracte comerciale și de construcții, tip FIDIC, PPP și concesiuni, proiecte de infrastructură, achiziții publice, litigii de construcții, precum și în procedurile de arbitraj comercial intern și internațional (Regulile CICA, ICC). Absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității București, Edwina deține o diplomă de master în dreptul construcțiilor și soluționarea litigiilor acordată de King’s College London. De asemenea, Edwina este arbitru pe lista de arbitri a Curții de Arbitraj Comercial Internațional București și membră a Chartered Institute of Arbitrators.

Tania Baturi este avocat specializat în drept imobiliar și construcții, precum și în drept corporativ, asistând companii naționale și internaționale în proiecte imobiliare importante, redactarea contractelor și a documentelor aferente tranzacțiilor imobiliare, inclusiv aspecte de due diligence juridic imobiliar în proiecte logistice, industriale, rezidențiale și de birouri. Absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității București, Tania deține o diplomă de master în Drept privat.

Ștefan Mitru este consultant fiscal în cadrul departamentului de consultanță fiscală al biroului CMS din București, cu o experiență bogată în aspecte ce țin de TVA și managementul impozitelor indirecte din România, asistând numeroși clienți, atât companii locale, cât și multinaționale, cu privire la servicii de consultanță fiscală. Înainte de a se alătura echipei CMS, Ștefan a fost consultant fiscal în cadrul unui companii de audit și consultanță din Big Four. Este absolvent al Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Despre CMS:

Înființată în anul 1999, CMS este o organizație integrată, multi-jurisdicțională, de firme de avocatură, care oferă servicii complete de consultanță juridică și fiscală. Cu peste 70 de birouri în peste 40 de țări din întreaga lume și peste 5.000 de avocați, CMS deține o expertiză îndelungată atât în domeniul consultanței în jurisdicțiile sale locale, cât și internaționale. Având în portofoliu mari companii multinaționale, cât și companii cu capital mediu și start-up-uri, CMS oferă rigoarea tehnică, asistență juridică strategică și parteneriat pe termen lung pentru a menține fiecare client în poziția de lider al domeniului în care acesta activează. Firmele membre CMS oferă o gamă largă de expertiză în 19 domenii de practică și sectoare de activitate, precum drept societar/fuziuni și achiziții, energie & schimbare climatică, fonduri, sănătate și științe medicale, tehnologie, media, telecomunicații (TMT), taxe, sectorul financiar-bancar, comercial, concurență & EU, litigii, dreptul muncii & pensii, proprietate intelectuală, drept imobiliar și construcții.

Birouri CMS și birouri asociate:

Aberdeen, Abu Dhabi, Alger, Amsterdam, Anvers, Barcelona, Beijing, Beirut, Belgrad, Bergen, Berlin, Bogotá, Bratislava, Bristol, Bruxelles, București, Budapesta, Casablanca, Köln, Dubai, Duesseldorf, Edinburgh, Frankfurt, Funchal, Geneva , Glasgow, Hamburg, Hong Kong, Istanbul, Johannesburg, Kiev, Leipzig, Lima, Lisabona, Liverpool, Ljubljana, Londra, Luanda, Luxemburg, Lyon, Madrid, Manchester, Mexico City, Milano, Mombasa, Monaco, Moscova, Munchen, Muscat , Nairobi, Oslo, Paris, Podgorica, Poznan, Praga, Reading, Rio de Janeiro, Roma, Santiago de Chile, Sarajevo, Shanghai, Sheffield, Singapore, Skopje, Sofia, Stavanger, Strasbourg, Stuttgart, Tel Aviv, Tirana, Utrecht, Viena, Varșovia, Zagreb și Zurich.

CMS România își mărește echipa prin cooptarea a doi avocați și a unui consultant fiscal was last modified: februarie 3rd, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: