Cerere de sesizare a Curții Constituționale inadmisibilă. Cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege (NCPP, L. nr. 47/1992)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 51/A/2017

NCPP: art. 67 alin. (5), art. 68 alin. (5); L. nr. 47/1992: art. 2 alin. (1), art. 29 alin. (1) – (3)

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din analiza coroborată a textului de lege criticat și a motivelor invocate de către apelant, Înalta Curte apreciază, similar primei instanțe, că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Astfel, din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Lege:

– calitatea de parte în proces a autorului excepției;

– identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de mijlocul procedural al excepției;

– existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, „legătura cu soluționarea cauzei” poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a „aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate” (mutatis mutandis, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014);

– verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, raportându-se la particularitățile cauzei, Înalta Curte apreciază că toate cele cinci articole de lege criticate pe calea celor două excepții de neconstituționalitate nu au, în mod real, legătură cu soluționarea cauzei față de apelant.

Decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte existența unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curții în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii judecătorului.

Apelantul, reclamând împrejurarea că dispozițiile art. 67 alin. (5) ultima teza, respectiv art. 68 C. proc. pen. sunt neconstituționale, a susținut că prevederile legale care permit instanței să se pronunțe pe o cerere de recuzare în lipsa persoanei care a formulat-o, fără a-i da acesteia posibilitatea să o susțină, sunt neconstituționale.

De asemenea, a susținut că neconstituționalitatea art. 67 alin. (5) și art. 68 C. proc. pen. este incidentă în cauză chiar dacă acesta și-a retras contestația formulată.

Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța fondului a reținut că cererile de sesizare a Curții Constituționale nu ar mai putea avea efect asupra situației juridice a condamnatului, care și-a retras contestația.

Astfel, obiectul dosarului în cadrul căruia au fost invocate excepțiile de neconstituționalitate îl reprezintă contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 825/2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În consecință, o decizie a Curții Constituționale în soluționarea excepției privind neconstituționalitatea dispozițiilor legale din materia recuzării invocate, nu este de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din cauză, câtă vreme apelantul A. și-a retras contestația la executare formulată.

Astfel, apelul privind cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (5) ultima teză, respectiv art. 68 C. proc. pen. este nefondat întrucât nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Sursa informației: www.scj.ro.