Baroul București. Festivitatea Depunerii Jurământului Profesional

9 dec. 2022
Vizualizari: 336

Baroul București informează despre organizarea Festivității de Depunere a Jurământului Profesional, în data de 16 decembrie 2022, eveniment la care sunt invitați atât avocații și membrii familiilor acestora, cât și maeștrii îndrumători.

Decanul și Consiliul Baroul București urează bun venit în profesia de avocat celor mai tineri avocați care au promovat examenul de primire în profesie în sesiunile din aprilie și septembrie 2022 și care s-au înscris în Tabloul avocaților cu drept de exercițiu al profesiei.

Pentru avocații care au promovat examenul de primire în profesie în sesiunile din aprilie și septembrie 2022 și care s-au înscris în Tabloul avocaților cu drept de exercițiu al profesiei, în data de vineri, 16 decembrie 2022, începând cu ora 17, în Palatul de Justiție – Curtea de Apel București, într-un cadru solemn, se va organiza Festivitatea Depunerii Jurământului Profesional.

Ceremonia se va bucura de prezența reprezentanților instanțelor si parchetelor din București.

Cu ocazia acestei festivități, Baroul București va continua tradiția instituită prin acordarea Bursei „Virgil Popovici”, oferind un premiu avocaților care au obținut cel mai bun punctaj la examenele de primire în profesie și de absolvire a INPPA din anul 2022.

Avocații sunt invitați să se prezinte cu robe, cei care încă nu le-au ridicat de la barou urmând să le primească înaintea evenimentului, începând cu ora 16, de la garderoba avocaților din Palatul de Justiție.

(Copyright: freeepik.com)

Sursa informației

Vezi și Baroul București. Plata oficiilor pentru asistență juridică

 

Baroul București. Festivitatea Depunerii Jurământului Profesional was last modified: decembrie 9th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: