Avocatul Poporului. Recomandare către Ministerul Transporturilor

4 mart. 2020
Vizualizari: 452

Instituția Avocatul Poporului (www.avp.ro) a publicat un comunicat privind emiterea unei Recomandări către Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în care solicită modificarea legislației în sensul verificării autoturismelor în bazele de date de interes polițienesc la care reprezentanțele R.A.R. să aibă acces cu ocazia prezentării autoturismelor în vederea emiterii certificatului de autenticitate și a cărții de identitate a vehiculelor.

Astfel, prin aceste modificări, Avocatul Poporului consideră că s-ar elimina posibilitatea falsificării cărții de identitate a vehiculului și a certificatului de autenticitate, între momentul emiterii acestora și prezentarea documentelor la Serviciile de înmatriculări. În plus, s-ar diminua posibilitatea existenței autovehiculelor donate prin modalitatea înlocuirii numărului de identificare al unui autovehicul furat cu cel al unui autovehicul înmatriculat, dar declarat daună totală.

Recomandarea este urmarea sesizării din oficiu și adreselor Avocatului Poporului către Registrul Auto Român și Inspectoratul General al Poliției Române în legătură cu verificarea vehiculelor importate care se află la prima înmatriculare în România sau a vehiculelor deja înmatriculate în România pentru care se intenționează schimbarea proprietarului.

 

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Avocatul Poporului. Recomandare către Ministerul Transporturilor was last modified: martie 4th, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: