Asociere profesională: Ursuța și Asociații & Voinescu Lawyers

14 sept. 2023
Vizualizari: 554

Conf. univ. dr., av. Mircea Ursuța, coordonator Ursuța și Asociații

Un pas firesc…

La momentul debutului unui nou an judiciar, Ursuța și Asociații anunță „intrarea în capitală”, în asociere cu Voinescu Lawyers.

Este un pas firesc spre locul unde se „dă ora exactă” în dreptul românesc și unde competențele coordonatorului societății în domeniul contenciosului administrativ pot fi valorificate.

Având o echipă puternică, Ursuța și Asociații își propune să activeze concomitent în Oradea și București, astfel încât clienții să beneficieze efectiv de cele înscrise în „motto-ul” nostru: „Meriți cea mai bună apărare!”.

În București, activitatea se va desfășura în parteneriat Voinescu Lawyers, o societate de avocatură dinamică, coordonată de persoane tinere, foarte competente și extrem de ambițioase, cu o binemeritată recunoaștere în domeniu, avocatul coordonator, Gabriel Voinescu, fiind membru și al Baroului Paris.

Ne întărim și privim spre vest…

Av. dr. Gabriel Voinescu, partener coordonator Voinescu Lawyers

Odată cu debutul noului an judiciar, Voinescu Lawyers își întărește activitatea pe piață avocaturii prin colaborarea cu Ursuța și Asociații din Baroul Bihor, o echipă dinamică și ambițioasă din Oradea.

Având în vedere vastă expertiză în domeniul litigiilor civile, al consultanței, precum și în aria dreptului penal al afacerilor, prin acest parteneriat, Voinescu Lawyers face un pas firesc în dezvoltarea profesională.

Astfel, ne consolidăm prezența în vestul țării în zona contenciosului administrativ și contravențional prin colaborarea cu Mircea Ursuța, specialist în domeniu, conducător de doctorat în materie la Universitatea Nicolae Titulescu din București, conf. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universității din Oradea și fost secretar de stat în Ministerul Justiției.

Asociere profesională: Ursuța și Asociații & Voinescu Lawyers was last modified: septembrie 14th, 2023 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: