Asigurarea echilibrului între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat. Verificarea legalității hotărârilor definitive (NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 636/2021

NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 433, art. 438 alin. (1) pct. 7, art. 440, art. 447; NCP: art. 297 alin. (1)

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile în casație declarate de inculpații A. și C. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Instanța de casație nu judecă procesul propriu – zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 3 iunie 2021, prin raportare la cazurile de casare invocate și motivele de recurs în casație, astfel cum au fost dezvoltate de recurenții inculpați, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curți a apreciat că numai susținerile inculpaților A. și C., circumscrise cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se impun a fi examinate într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 din C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării „dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală” și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În esență, inculpații au susținut că faptele pentru care au fost condamnați, respectiv infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice inculpata A. și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice inculpatul C. nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, apreciind că se impune achitarea lor. Totodată, inculpata A. a mai invocat lipsa raportului de cauzalitate între fapta reținută, în concret, în sarcina inculpatei și cauzarea prejudiciului.

Curtea Constituțională a României a stabilit prin Decizia nr. 405/05.06.2016 că prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul art. 297 alin. (1) din C. pen. se înțelege „îndeplinirea prin încălcarea legii”. Curtea a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu, reglementate expres prin legislație primară -legi și ordonanțe ale Guvernului. Se constată că neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reținută ca element material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu atunci când se raportează la mențiuni sau obligații regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniștrilor, regulamente de organizare și funcționare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice ori fișa postului, în esență, orice acte normative subsecvente legii sau documente interne ale angajatorului.

Astfel, în raport cu Decizia nr. 405/05.06.2016, în recursul în casație, Înalta Curte verifică dacă faptele săvârșite de inculpați prin neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu când a fost încălcată legislația primară.

Așadar, în prezenta cauză, faptele de abuz în serviciu contra intereselor publice pentru inculpata A. și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice pentru inculpatul C., pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond (soluție menținută în apel), vizează încălcări ale legislației primare, acestea fiind menționate, atât în hotărârea atacată, dar și în sentință, inculpații încălcând dispozițiile legii fondului funciar.

Așa fiind, în condițiile în care condamnarea celor doi inculpați a avut în vedere săvârșirea infracțiunilor în forma încălcării legislației primare, nu pot fi primite aspectele invocate de aceștia prin cererile de recurs în casație, faptele comise, astfel cum au fost reținute în mod definitiv de instanța de apel, întrunind elementele de tipicitate ale infracțiunii reținute în sarcina lor.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Cluj a analizat elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, prin prisma Deciziilor Curții Constituționale nr. 405/2016 și nr. 397/2017, precum și a principiului „ultima ratio”. Prin urmare, interpretarea dată de instanța de fond și de apel legislației incidente este corectă, fiind întrunit conținutul laturii obiective a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice pentru inculpata A. și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice pentru inculpatul C..

Or, restul criticilor sunt invocate formal, în realitate criticile inculpaților vizând netemeinicia raționamentului instanței de fond și de apel, care au răspuns în considerentele hotărârii asupra aspectelor legate de tipicitatea infracțiunii de abuz în serviciu și în consecință excedează examinării în recursul în casație.

Înalta Curte observă că, în realitate, motivele invocate vizează analizarea circumstanțelor comiterii faptei, adică o reinterpretare a probelor administrate și, pe cale de consecință, a stabilirii vinovăției, ceea ce, de asemenea, excedează procedurii recursului în casație, în care se realizează o examinare a cauzei numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., verificându-se exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Înalta Curte constată, în raport, cu argumentele ce susțin recursurile în casație invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor din perspectiva încadrării juridice a faptei, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare. Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanțelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A. și C. împotriva Deciziei penale nr. 1380/A/2020 din data de 02 decembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A. în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.