ASF. Soluții favorabile pronunțate de instanțele de judecată în luna ianuarie 2022

18 feb. 2022
Vizualizari: 335

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat o serie de soluții favorabile pronunțate în luna ianuarie 2022 de către instanțele de judecată.

Astfel, enumerăm următoarele soluții favorabile ASF:

Curtea de Apel București – Dosar nr. 4989/2/2020. Obiectul cauzei a fost anularea Deciziei ASF nr. 3309/05.11.2015, prin care reclamantul a fost sancționat cu amendă în calitate de agent de servicii de investiții financiare al S.B. S.A., și, în subsidiar, revocarea măsurii principale de sancționare cu amendă în cuantum de 2.000 lei și înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertismentului.

Soluția pe scurt: „Admite excepția perimării. Constată perimată cererea de chemare în judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare (…).”

Judecătoria Mangalia – Dosar nr. 1442/254/2021. Obiectul cauzei a fost contestația la executare formulată de METTEXIN S.A. împotriva executării silite inițiate de ASF pentru punerea în executare a Sentinței civile nr. 9713/26.09.2014, pronunțate în dosarul nr. 18694/212/2014, prin care Judecătoria Constanța a admis cererea formulată de creditoarea Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu debitoarea M. S.A.

Soluția pe scurt: „Admite excepția tardivității invocată de intimată (A.S.F.) prin întâmpinare. Respinge contestația la executare formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimata, ca tardivă. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. (…)”

Judecătoria Mangalia – Dosar nr. 1443/254/2021. Obiectul cauzei a fost contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. M. S.A. MANGALIA împotriva procedurilor de executare silită demarate de ASF în baza titlului executoriu reprezentând Sentința civilă nr. 870/29.05.2015 pronunțată de către Judecătoria Mangalia în dosarul nr. 1413/254/2015, precum și a tuturor actelor de executare subsecvente efectuate în dosarul de executare nr. 12/2017 de către Biroul Executorului Judecătoresc ,,V.Ș.”.

Soluția pe scurt: „Admite excepția tardivității (…). Respinge contestația la executare formulată de contestatoare (METTEXIN S.A. MANGALIA) în contradictoriu cu intimata (A.S.F.), ca tardivă. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare (…).”

Înalta Curte de Casație și Justiție – Dosar nr. 4269/2/2021. Obiectul cauzei a fost recursul formulat de ASF împotriva Sentinței civile nr. 1088/8.07.2021, pronunțate de Curtea de Apel București prin care instanța a admis cererea formulată de reclamantul S.S.M.F., membru al Directoratului C.I. S.A. la data sancționării și a dispus suspendarea executării Deciziei ASF nr. 718/03.06.2021 prin care reclamantul S.S.M.F., membru al Directoratului C.I. S.A. la data sancționării, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1.000.000 lei și retragerea aprobării acordate de ASF, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a acesteia.

Soluția pe scurt: „Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinței civile nr. 1088 din 8 iulie 2021 (…). Casează sentința recurată și, în rejudecare, respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată. Definitivă.

Înalta Curte de Casație și Justiție – Dosar nr. 793/2/2021. Obiectul cauzei a fost recursul împotriva Sentinței civile nr. 428/24.12.2020, prin care Curtea de Apel București a respins ca nefondată acțiunea reclamantului B.

Soluția pe scurt: „Ia act de renunțarea recurentului-reclamant C.B. la judecarea recursului formulat împotriva Sentinței nr. 428 din 22 martie 2021 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă.”

Curtea de Apel București – Dosar nr. 7677/2/2021. Obiectul cauzei a fost suspendarea executării Deciziei ASF nr. 1344/22.10.2021.

Soluția pe scurt: Respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.”

Curtea de Apel Timișoara – Dosar nr. 1460/59/2021. Obiectul cauzei a fost acțiunea formulată de reclamanta A.Q.C. SPRL prin care solicită, în principal, anularea adresei nr. P-DJ/3850.1/04.08.2021 privind descalificarea ofertei depusă de partea reclamantă la ASF, înregistrată sub nr. RG/19602/28.06.2021.

Soluția pe scurt: „Ia act de cererea reclamantei A.Q.C. S.P.R.L. de renunțare la judecata acțiunii în contencios administrativ (…).”

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

 

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

 

VEZI ȘI ASF. Deciziile adoptate de Consiliu în cadrul ședinței din 16 februarie 2022

ASF. Soluții favorabile pronunțate de instanțele de judecată în luna ianuarie 2022 was last modified: februarie 18th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: