ANAF. Prejudiciu de 17 milioane de lei în domeniul deșeurilor reciclabile

16 iun. 2021
Vizualizari: 138

Pe site-ul oficial (www.anaf.ro), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a informat că inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală au investigat o rețea alcătuită din șapte firme, specializate în colectarea și reciclarea deșeurilor, ai căror organizatori au fraudat cu 3.5 milioane de euro (peste 17 milioane lei) bugetul general consolidat al statului român.

Astfel, conform comunicatului, în centrul rețelei se afla o societate specializată în reciclare, cu sediul în județul Timiș, care coordona activitatea frauduloasă a întregii rețele și raporta operațiuni fictive către Organizațiile de Implementare a Răspunderii Extinse a Producătorului cu care avea încheiate contracte colectare și valorificare a deșeurilor de ambalaje plastic și PET.

De asemenea, ANAF informează că, pentru activitatea de colectare, au fost folosite exclusiv firme „fantomă”, înregistrate în județele Dolj, Hunedoara, Mehedinți, Constanța și Municipiul București care au disimulat operațiunile de colectare și reciclare a deșeurilor, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor prevăzute de lege.

ANAF a anunțat că, pentru continuarea cercetărilor și recuperarea prejudiciului cauzat, vor fi sesizate organele de urmărire penală competente.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și ANAF. Legea nr. 158/2021 pentru modificarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Buletin informativ din perioada 7 iunie-11 iunie 2021

ANAF. Prejudiciu de 17 milioane de lei în domeniul deșeurilor reciclabile was last modified: iunie 16th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: