ANAF. Persoanele juridice pot achita obligațiile fiscale și bugetare cu cardul bancar la POS-urile aflate în unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului

7 feb. 2022
Vizualizari: 304

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță că, începând din 1 februarie 2022, persoanele juridice pot achita obligațiile fiscale și bugetare cu cardul bancar la POS-urile instalate în toate unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului.

Astfel, această nouă prevedere este urmarea publicării în Monitorul Oficial nr. 102 din 1 februarie 2022 a Ordinului ministrului Finanțelor (OMF) nr. 94/2022 privind obligațiile fiscale și bugetare care pot fi achitate prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului.

În acest sens, atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice vor putea achita, prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la sediile unităților Trezoreriei Statului, sumele reprezentând venituri ale bugetului de stat sau venituri cuvenite altor bugete administrate de ANAF, atât în situația în care plata se efectuează în conturi de venituri bugetare, cât și în situația în care plata acestora se efectuează în conturi unice.

Facem mențiunea că, anterior, doar persoanele fizice puteau plăti cu cardul și numai pentru anumite obligații fiscale care erau administrate fiscal pe baza codului numeric personal.

În vederea consultării mai multor detalii referitoare la această temă, vă invităm să accesați sursa informației.

 

Sursa informației

Vezi și ANAF. O.G. nr. 4/2022 pentru modificarea Codului fiscal, precum și pentru prorogarea unui termen. Buletin informativ din perioada 24-28 ianuarie 2022

ANAF. Persoanele juridice pot achita obligațiile fiscale și bugetare cu cardul bancar la POS-urile aflate în unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului was last modified: februarie 4th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: