ANAF. Mii de contribuabili persoane fizice utilizează lunar identificarea vizuală pentru autentificarea în platforma SPV

17 aug. 2021
Vizualizari: 303

Conform unui comunicat, Agenția Națională de Administrare Fiscală – ANAF informează că inspectorii fiscali au utilizat metoda identificării vizuale online pentru 30.000 de persoane fizice care au dorit să se înscrie în Spațiul Privat Virtual (SPV), din august 2020 până în prezent.

Astfel, persoanele fizice care se înregistrează în SPV cu nume de utilizator și parolă au posibilitatea să opteze pentru identificarea la distanță prin „identificare vizuală online”. Totodată, aprobarea înregistrării în SPV se poate realiza și pe baza verificării numărului unui document emis de Ministerul Finanțelor și/sau ANAF.

În acest sens, în cazul în care persoana fizică alege identificare vizuală online, ANAF inițiază procedura și transmite persoanei, prin e-mail, următoarele informații:

− Instrucțiunile de desfășurare a sesiunii de identificare vizuală online;

− Comunicarea faptului că, în situația în care nu poate participa la identificarea vizuală online la data și ora programate, acesta are posibilitatea de a solicita o reprogramare, prin accesarea aplicației de programări online;

− Comunicarea faptului că neprezentarea la ora și data ce vor fi comunicate va conduce la respingerea înregistrării în SPV;

− Reguli de conduită.

De asemenea, în timpul sesiunii de identificare vizuală online funcționarul public adresează întrebări specifice, cunoscute de ANAF și de persoana fizică, iar în situația în care persoana nu răspunde corect, cererea de autentificare în SPV se respinge.

Pentru detalii suplimentare, urmați, vă rugăm, sursa informației.

Sursa informației

Vezi și ANAF. Aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de fiducie sau ale construcțiilor juridice similare fiducie. Buletin informativ din perioada 9-13 august 2021

ANAF. Mii de contribuabili persoane fizice utilizează lunar identificarea vizuală pentru autentificarea în platforma SPV was last modified: august 17th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: