ANABI. Concurs de ocupare a unei funcţii publice de execuţie vacante de consilier achiziţii publice (21 martie 2022)

8 feb. 2022
Vizualizari: 205

Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante de consilier achiziții publice, clasa I, gradul profesional principal, în cadrul Serviciului suport operațional, în data de 21 martie 2022 (proba scrisă).

Concursul va avea loc la sediul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate din București și va consta în susținerea următoarelor probe:

− Proba scrisă, constând în verificarea cunoștințelor teoretice din tematica și bibliografia anexate;

− Interviu.

(Copyright foto: freepik)

Condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească un candidat pentru înscrierea la concurs sunt următoarele:

a) studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științe economice, juridice sau inginerești;

b) vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minimum 5 ani.

Dosarele de concurs se depun la sediul ANABI din București, în perioada 7-28 februarie 2022.

Documente necesare pentru înscriere:

a) formular de înscriere completat;

b) curriculum vitae, modelul comun european;

c) copia actului de identitate;

d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor și altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări;

e) copie a diplomei de master în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, după caz, în situația în care diploma de absolvire sau de licență a candidatului nu este echivalentă cu diploma de studii universitare sau de master în specialitate;

f) copia carnetului de muncă și a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcției sau pentru exercitarea profesiei;

g) copia adeverinței care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;

h) cazierul judiciar;

i) declarația pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverința care să ateste lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică.

Tematica și bibliografia pentru concurs pot fi consultate accesând sursa informației.

 

Sursa informației

Vezi și ANABI. Concurs de ocupare a două funcții publice de execuție vacante de consilier în cadrul Serviciului suport operațional (7 martie 2022)

ANABI. Concurs de ocupare a unei funcții publice de execuție vacante de consilier achiziții publice (21 martie 2022) was last modified: februarie 11th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: