ADR. Raportul Digitalizării aferent trimestrului trei al anului 2021

1 nov. 2021
Vizualizari: 199

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a realizat Raportul Digitalizării aferent trimestrului trei al anului 2021, perioadă în care a continuat accelerarea transformării digitale a administrației publice din România.

În acest sens, ADR deja a înregistrat rezultate concrete, ca urmare a pașilor făcuți în ultimele luni în direcția Politicii Publice adoptate de Executiv, pentru implementarea soluțiilor de e-guvernare la nivelul administrației publice din România, printre acestea numărându-se:

− Adăugarea a 10 noi tipuri de plăți în platforma Ghișeul.ro, înrolând prima universitate (Academia de Studii Economice), prima bibliotecă (Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” București) și primul furnizor de utilități (Compania Apa Nova);

− Coordonarea elaborării Catalogului Național al Serviciilor Publice, publicând Raportul de Progres prin care au fost colectate, în etapa analizei cantitative, peste 1.400 de servicii publice de la 382 de instituții și autorități;

− Organizarea unei reuniuni la cel mai înalt nivel între expertii în e-guvernare din România și Republica Moldova, în cadrul căreia au fost împărtășite bune practici pe tema digitalizării între instituțiile cu atribuții în sfera transformării digitale din cele două state;

− Coordonarea procesului de consultare publică pentru utilizarea inteligenței artificiale în România și inițierea consultării publice pentru AI Act, prima propunere legislativă din domeniul inteligenței artificiale elaborată la nivel european;

− Contribuirea la organizarea conferinței oficiale de lansare a proiectului RegInterMed, implementat în parteneriat cu Ministerul Sănătății, care vizează eficientizarea sistemului de sănătate prin dezvoltarea și consolidarea de soluții informatice ale depozitelor de date, dar și prin monitorizare, documentare și suport al procesului de luare a deciziilor medicale;

− Participarea la procesul de consultare publică lansat în cadrul proiectului HUB de servicii MMPS, un instrument de transparentizare și de actualizare a proiectului tehnic.

„Raportul Digitalizării Q3 – 2021”, în integralitate, poate fi consultat aici.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și ADR. Accesul în sediile Autorității se realizează în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 12 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1090/2021

ADR. Raportul Digitalizării aferent trimestrului trei al anului 2021 was last modified: noiembrie 1st, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: