Admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Admiterea excepţiei tardivităţii unei căi de atac (NCPC, VCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1369/2021

VCPC: art. 322; NCPC: art. 24, art. 322, art. 509 alin. (1) pct. 1, 7 și 9, art. 513 alin. (3), art. 1040-1048

Cu titlu preliminar, se constată că, deși revizuenta a invocat în susținerea cererii sale dispozițiile art. 322 din vechiul C. proc. civ., în cauză, raportat la dispozițiile art. 24 C. proc. civ., sunt aplicabile prevederile Noului C. proc. civ., având în vedere că, din verificările efectuate, reiese că dosarul în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită a fost înregistrat pe rolul instanțelor de judecată la data de 10 noiembrie 2017, fiind astfel incidente dispozițiile procedurale în vigoare la data înregistrării inițiale a dosarului.

Dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Astfel, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict și limitativ prevăzute de lege.

În speța supusă analizei, revizuenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. reprezintă art. 322 C. proc. civ. pct. 2 (când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut), pct. 7 (când statul sau alte peroane de drept public, minorii și cei puși sub interdicție judecătorească ori cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să îi apere) și pct. 9 (când partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiinteze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa), însă, instanța urmează a analiza motivele cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor legii noi, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 1, 7 și 9 C. proc. civ.

Motivul de revizuire întemeiat pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care prin hotărârea dată asupra fondului sau care evocă fondul, instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Obiectul revizuirii este determinat chiar prin dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., din care rezultă că pot forma obiect al unei cereri de revizuire, pe de o parte, acele hotărâri judecătorești care au fost pronunțate asupra fondului (toate hotărârile prin care s-a soluționat fondul cauzei), iar pe de altă parte, acele hotărâri judecătorești, prin care se evocă fondul (hotărârile prin care tribunalele și curțile de apel rejudecă fondul după casare).

Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că, în speță, prin decizia a cărei revizuire se cere, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de petenta A. încheierii din 22 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a „executării silite în dosarul execuțional nr. x/2017”.

Admiterea excepției tardivității unei căi de atac reprezintă o chestiune procedurală ce împiedică instanța de judecată care a pronunțat atare soluție să mai analizeze fondul cauzei, motiv pentru care se constată că nu este îndeplinită condiția generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., și anume, aceea ca hotărârea supusă revizuirii să evoce fondul, situație în raport de care analizarea altor condiții specifice, reglementate de cazul de revizuire invocat, devine inutilă.

De altfel, se reține că ceea ce invocă revizuenta în susținerea motivului de revizuire analizat, nu se referă la o pronunțare ultra, extra sau minus petita prin raportare la soluția de respingere a recursului în temeiul unei excepții peremptorii, ci revizuenta a criticat faptul că instanța de recurs nu a cercetat motivele de recurs referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1040-1048 C. proc. civ., așadar că ar fi omis să soluționeze un incident procedural, respectiv un mijloc de apărare în sens larg, iar nu un capăt de cerere în sensul art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Or, respingând recursul reclamantei, ca tardiv, instanța nu s-a pronunțat plus, minus ori ultra petita cu privire la motivele de recurs invocate, ci pur și simplu nu le-a examinat, întrucât a analizat cu prioritate excepția tardivității recursului, invocată din oficiu.

În consecință, motivul de revizuire formulat în temeiul pct. 1 al art. 509 C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Cu privire la motivele prevăzute de art. 509 pct. 7 și 9 C. proc. civ., invocate, de asemenea, în drept, pentru care pot face obiect al revizuirii și hotărâri care nu evocă fondul, potrivit art. 509 alin. (2) C. proc. civ., este de reținut că revizuenta a susținut că a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată, întrucât nu a mai avut locuință, iar minorul D. nu a fost apărat în cauză.

Înalta Curte constă că este nefondată susținerea revizuentei că a fost împiedicată să se prezinte la judecata cauzei a cărei revizuire o solicită, întrucât din practicaua deciziei atacate rezultă că revizuenta s-a prezentat personal în fața instanței de recurs, ipoteză care însă nu justifică formularea acestei căi de atac.

În ceea ce privește susținerea că minorul D. nu a fost apărat în cauză, se constată, din actele dosarului, că acesta nu a fost parte în litigiul în care a fost pronunțată decizia atacată cu revizuire, prin urmare, nu se poate invoca lipsa de apărare a minorului în susținerea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Prin urmare, în cauză nu sunt incidente nici motivele de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Deopotrivă, susținerile revizuentei referitoare la nulitatea executării silite ca urmare a aplicării greșite, în opinia acesteia, a normelor care reglementează procedura executării silite, existența dreptului său de retenție, interpretarea eronată a probatoriilor, nu se circumscriu motivelor de revizuire prevăzute de art. 509 din C. proc. civ., admisibilitatea cererii de revizuire, trebuind a fi circumscrisă exclusiv condițiilor limitativ și expres prevăzute de această normă legală, în ceea ce privește motivele pentru care se poate exercita această cale de atac.

Totodată, în condițiile în care revizuirea este îndreptată, în speță, împotriva unei hotărâri prin care a fost soluționat un incident procedural, iar nu însăsi cererea de chemare în judecată, aceste aspecte care vizează, în esență, fondul raportului juridic litigios, exced limitelor cadrului procesual în care a fost învestită instanța de recurs care a pronunțat decizia atacată cu revizuire. Aceasta întrucât obiectul căilor de atac extraordinare este reprezentat de hotărârile judecătorești criticate, astfel că, de vreme ce, în speță, recursul a vizat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, motivele de revizuire trebuiau să se raporteze la acest incident procedural și la judecata realizată în recursul soluționat prin decizia a cărei anulare se solicită.

De altfel, așa cum s-a statuat și jurisprudența CEDO, nicio parte în proces nu este îndreptățită să solicite revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive doar în scopul de a obține o reexaminare a cauzei. Astfel, potrivit acestei jurisprudențe, competența instanțelor sesizate cu o cerere de revizuire trebuie exercitată doar pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, nu pentru a efectua o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs deghizat și simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra problemei juridice ridicată de cauza respectivă nu este un motiv pentru reexaminare. Abaterile de la acest principiu sunt justificate numai când sunt impuse de împrejurări cu caracter substanțial și obligatoriu (Hotărârea din 11 aprilie 2017 în cauza Costache și alții împotriva României – Cererea nr. 30.474/03).

Referitor la cererea revizuentei de obligare a intimatei la plata sumei de 100000 euro, cu titlu de daune morale, Înalta Curte reține că o astfel de cerere este inadmisibilă, raportat la cadrul procesual, respectiv o cerere de revizuire formulată împotriva unei decizii care a vizat un incident procedural (excepție de neconstituționalitate), iar nu raportul juridic litigios.

În concluzie, constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 509 pct. 1, 7 și 9 C. proc. civ., care prevăd, limitativ, condițiile în care poate fi exercitată această cale extraordinară de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 157 din 28 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Sursa informației: www.scj.ro.