Abaterea disciplinară. Faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat (C. muncii, L. nr. 62/2011, L. nr. 2/2013, NCPC, Constituția României)

13 dec. 2021
Vizualizari: 450
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 3982/2018

C. muncii: art. 247, art. 266, art. 268 alin. (1) lit. b), art. 274, art. 275; L. nr. 62/2011: art. 214; L. nr. 2/2013: art. XVIII; NCPC: art. 457 alin. (1), art. 634 alin. (1) pct. 4; Constituția României: art. 129

În speță, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un conflict de muncă așa cum este definit de art. 266 din C. muncii, potrivit căruia sunt conflicte de muncă litigiile având ca obiect încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de C. muncii, respectiv o acțiune în răspundere disciplinară, prevăzută de art. 247 și art. 268 alin. (1) lit. b) C. muncii (art. 247 – „Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară” – alin. (1); „Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici”. – alin. (2); Art. 268 alin. (1) lit. b) „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: (…) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară”).

Potrivit art. 274 din același cod, în materia jurisdicției muncii, al cărei obiect este definit de art. 266 din același cod, „Hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept”.

De asemenea, conform art. 275 din C. muncii, dispozițiile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se completează cu prevederile C. proc. civ.

Totodată, art. 214 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, din Capitolul VI „Conflictele individuale de muncă” prevede că hotărârile instanței de fond pronunțate în soluționarea conflictelor individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale (…).

Termenul prevăzut de textul legal sus-menționat a fost prorogat prin O.U.G. nr. 95/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009/15.12.2016, până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Din interpretarea literală și sistematică a prevederilor legale evocate, rezultă că deciziile curților de apel pronunțate în materia jurisdicției muncii nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc, prin exercitarea căii de atac a recursului.

Este de reținut, totodată, că, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție statuând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Astfel fiind, în raport de textele legale menționate, se constată că Decizia civilă nr. 596 din 8 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, definitivă, pronunțată în soluționarea apelului, în cauza având ca obiect conflict de muncă, nu este supusă recursului.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 596 din 8 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.

Abaterea disciplinară. Faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat (C. muncii, L. nr. 62/2011, L. nr. 2/2013, NCPC, Constituția României) was last modified: decembrie 11th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.