Referendum: „Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice” – Scrisoarea Președintelui României transmisă celor două Camere ale Parlamentului

25 ian. 2017
Vizualizari: 1224

În data de 24 ianuarie 2017 Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a declanșat, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituția României [Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la probleme de interes național.], procedura privind organizarea unui referendum național prin care poporul să-și exprime voința cu privire la următoarea problemă de interes național:

  • Continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice.

În acest sens, Președintele României a transmis o scrisoare președinților celor două Camere solicitând consultarea Parlamentului cu privire la problema sus menționată.

Referitor la declanșarea unui referendum național a fost informat și Prim-ministrul României, domnul Sorin Mihai Grindeanu.

Administrația prezidențială a publicat textul scrisorii:

Domnului Călin POPESCU-TĂRICEANU, Președintele Senatului

Domnului Nicolae-Liviu DRAGNEA, Președintele Camerei Deputaților

Stimate Domnule Președinte al Senatului,

Stimate Domnule Președinte al Camerei Deputaților,

În temeiul dispozițiilor art. 90 din Constituția României și al dispozițiilor art. 2 și 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, intenționez să cer poporului să-și exprime, prin referendum, voința suverană cu privire la următoarea problemă de interes național:

  • Continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice.

Având în vedere dispozițiile legale menționate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum național referitor la problema sus-menționată.

Cu întreaga considerație,

Președintele României,

KLAUS WERNER IOHANNIS

👍Vezi și: Președinta UNJR critică referendumul consultativ cu privire la grațiere

Referendum: „Continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice” – Scrisoarea Președintelui României transmisă celor două Camere ale Parlamentului was last modified: ianuarie 25th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: