Societatea de avocatură D&B David şi Baias anunță promovarea a șase Avocați Seniori

21 dec. 2020
Vizualizari: 545

D&B David și Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România, anunță promovarea a șase Avocați Seniori, începând cu 1 ianuarie 2021.

„Îi felicit pe colegii promovați și le urez  succes în noile roluri. Urcând încă o treaptă în carieră colegii noștri au demonstrat calități profesionale și umane deosebite, fiind lideri în echipele lor și contribuind constant la valoarea pe care o aducem clienților și firmei noastre”,  a declarat Sorin David, Managing Partner, D&B David și Baias.

Astfel, Alexandra Barac, Iacob Buga, Cătălina Ilie, Andreea Racu, Andreea Tortov și Sonia Voinescu devin Avocați Seniori.

Alexandra Barac este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității din București și membră a Baroului București din februarie 2014. Ea s-a alăturat echipei de litigii a D&B David și Baias în noiembrie 2016, fiind specializată în litigii de muncă, civile, comerciale și de achiziții publice.

Iacob Buga a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București și a devenit membru al Baroului București în anul 2015. Iacob s-a alăturat echipei de litigii din cadrul D&B David și Baias în luna iunie a anului 2018, fiind specializat în litigii civile, administrative și fiscale.

Cătălina Ilie este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității București și membră a Baroului București din 2015. Cătălina s-a alăturat echipei de servicii financiare din cadrul D&B David și Baias în 2016. Domeniile sale de expertiză includ dreptul bancar, asigurări, servicii de plată și protecția datelor cu caracter personal.

Andreea Racu este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității din București și deține o diplomă de master în dreptul afacerilor. Este membră a Baroului București din anul 2015 și s-a alăturat echipei de Litigii din cadrul D&B David și Baias în același an, fiind specializată în litigii civile, comerciale și de drept fiscal.

Andreea Tortov este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității din București și membră a Baroului București din Februarie 2013. Andreea a lucrat în D&B între anii 2016-2018 și a revenit în echipa de Corporate M&A a D&B David și Baias în Octombrie 2019, fiind specializată în fuziuni și achiziții, drept societar și proiecte de reorganizare internațională.

Sonia Voinescu este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, precum și a unui masterat în Dreptul Afacerilor la Facultatea de Drept din București. Sonia este membră a baroului București din 2013 și s-a alăturat D&B David și Baias în octombrie 2016, făcând parte din echipa de concurență și ajutor de stat.

Despre D&B David și Baias

D&B David și Baias este societatea de avocatură corespondentă PwC în România și este parte din rețeaua internațională PwC Legal, care cuprinde mai mult de 3000 de avocați în peste 90 de țări. Echipa D&B David și Baias este alcătuită din 50 de avocați (dintre care 8 parteneri) și acordă consultanță și asistență juridică societăților locale și multinaționale în domenii precum: fuziuni, achiziții și restructurări, societăți comerciale și grupuri de societăți, proprietăți imobiliare, concurență și ajutoare de stat, servicii financiare și piețe de capital, relații de muncă și resurse umane, proprietate intelectuală, protecția consumatorului și a datelor cu caracter personal, litigii fiscale și comerciale.

Societatea de avocatură D&B David și Baias anunță promovarea a șase Avocați Seniori was last modified: decembrie 21st, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: