Solicitare privind dispunerea obligării pârâţilor la achitarea diferenţelor dintre salariile încasate efectiv şi cele datorate, actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie

La data de 4.10.2017, reclamanţii au formulat o cerere adiţională prin care au lărgit cadrul procesual şi obiectul acţiunii, în sensul că au chemat în judecată şi pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, solicitând obligarea acestui pârât şi a pârâtei Agenţia Domeniilor Statului la achitarea diferenţelor salariale dintre cele încasate efectiv si cele datorate, actualizate cu dobânda legală si indicele de inflaţie, începând cu 04.01.2017, data la care Agenţia Domeniilor Statului a revenit în subordonarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, conform O.U.G. nr. 1/2017 (art. 18), până la data reîncadrării efective. De asemenea, reclamanţii au solicitat, obligarea pârâţilor la stabilirea diferenţelor salariale, în funcţie de: perioada efectivă în care reclamanţii au fost fie angajaţi, fie detaşaţi şi au beneficiat de drepturile salariale acordate de Agenţia Domeniilor Statului, respectiv Secretariatul General al Guvernului; funcţia ocupată, treapta profesională, grad şi vechime; achitarea diferenţelor salariale dintre cele încasate efectiv şi cele datorate, începând cu 04.01.2017, data de la care Agenţia Domeniilor Statului a revenit în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, potrivit O.U.G. nr. 1/2017 (art. 18), precum şi reîncadrarea acestora, conform grilei de salarizare aplicabilă personalului încadrat pe funcţii similare la Secretariatul General al Guvernului (în aceleaşi condiţii de vechime şi grad profesional), drepturi recunoscute prin decizia civilă nr. 3764 din 20 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul x/2016

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 883 din 27 mai 2020)

Acțiune împotriva unei decizii definitive pronunţate într-o contestaţie în anulare promovată împotriva unei hotărâri date în recurs. Respingerea recursului ca inadmisibil

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, la 20 februarie 2020, sub nr. x/2020, contestatoarea A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 247 din 11 septembrie 2019 pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2015, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2177 din 21 octombrie 2021)

Invocarea excepţiei rămânerii fără obiect a cererii de recurs, raportat la soluţia de admitere a recursului şi casare a încheierii. Respingerea recursului declarat ca fiind inadmisibil

Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Sălaj, în data de 14 septembrie 2020, sub numărul x/2020, petentul A. şi A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 33/04.09.2020 a Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 33 Sălaj privind respingerea cererii formulate de Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală nr. 17 Chieşd, prin care s-a solicitat înlocuirea reprezentantului B. cu reprezentantul A. în biroul de circumscripţie comunală şi înlocuirea reprezentantului B. cu reprezentantul A. în compunerea Biroului Electoral de Circumscripţie Comunala nr. 17 Chiesd.

(Î.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1609 din 15 septembrie 2021)

Solicitare privind obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând daune ocazionate unităţii reclamante prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu. Recurs respins ca inadmisibil

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub dosarul nr. x/2016 la 10 mai 2016, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva – Direcţia Silvică Dâmboviţa a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 25.131,05 RON, reprezentând daune ocazionate unităţii reclamante prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu.

(Î.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 765 din 28 aprilie 2020)

Procedura admisibilităţii recursului în complet de filtru. Respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare formulată în cauză

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate nr. x/03.07.2013 şi, în consecinţă, să se constate inexistenţa stării de incompatibilitate în ceea ce priveşte exercitarea concomitentă a mandatului de primar al Oraşului Negru Vodă, cât şi a calităţii de reprezentant al Oraşului Negru Vodă în Adunarea Generală a Acţionarilor a S.C. B. S.A.

(Î.C.C.J., SCAF, decizia nr. 529 din 13 februarie 2018)

Solicitare privind obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti constând în bonusuri neacordate și plata cheltuielilor de judecată

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la data de 31 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti constând în bonusuri neacordate, aferente perioadei 2015-2016, în valoare de 38.560 RON, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

(Î.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 746 din 3 aprilie 2020)

Solicitare privind anularea măsurii privind interzicerea intrării în ţară şi anularea consemnului nominal de nepermitere a intrării la frontieră. Respingerea recursului ca inadmisibil

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.07.2015 contencios administrativ şi fiscal la data de 06.07.2015 reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi formulând contestaţie împotriva interdicţiei emise de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră- Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, B. nr. x/26.06.2015, solicitând anularea măsurii privind interzicerea intrării în ţară pentru perioada de 5 ani şi anularea consemnului nominal de nepermitere a intrării la frontieră instituit în evidenţele IGPF.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 357 din 2 februarie 2018)

Critici privind nerespectarea dreptului la apărare, admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurs respins ca inadmisibil

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat anularea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 1401 din 28.01.2014, iar la termenul din data de 07.10.2014 a precizat că înţelege să conteste şi decizia nr. 3619 din 09.04.2014.

Prin sentinţa nr. 2340/CA/02.12.2014, Tribunalul Iaşi a respins excepţia inadmisibilităţii, a lipsei calităţii procesuale pasive şi a prematurităţii, invocate de pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Iaşi şi Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap şi a dispus anularea deciziei nr. 3619 din 17.02.2014 şi a certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 1401 din 28.01.2014.

2. Hotărârea curţii de apel

Prin decizia nr. 1010 din data de 29 septembrie 2015 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursurile declarate de recurenţii Consiliul Judeţean Iaşi – Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Iaşi şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap împotriva sentinţei nr. 2340/CA/2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi şi a obligat recurenţii în solidar la plata către intimata A. a sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 331 din 1 februarie 2018)

Cerere privind constatarea raportul juridic de muncă dintre pârâta-angajator şi reclamantul-salariat pe perioadă determinată. Respingerea recursului ca inadmisibil

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 19 aprilie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanţei ca, prin sentinţa care se va pronunţa, să se constate raportul juridic de muncă dintre pârâta-angajator şi reclamantul-salariat pe perioadă determinată, în perioada octombrie 2013 – mai 2016.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 580 din 6 martie 2020)

Susțineri privind încadrarea greşită a faptelor imputate pârâţilor. Promovarea unei executări silite faţă de o persoană care nu are calitatea de debitor. Anularea recursului declarat

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Braşov, secţia I civilă sub numărul de mai sus, la data de 26.06.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. prin preşedinte C., C., D., E., F., G.; H.; I.; J.; K., L., Cabinet de avocat M., M., Biroul executorului judecătoresc N. şi N. să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata următoarelor sume: 890.435 EURO reprezentând venitul din chirie pe perioada 01.09.2016-01.04.2025, rămasă neexecutată din contractul de închiriere nr. x/2015 (103 luni x 8645 euro/lună), ca urmare a blocării accesului chiriaşului la bunul închiriat în baza planului de pază avizat nelegal prin fapta ilicită pârâţilor; 2.409.358 RON reprezentând penalităţi de întârziere de 0,3%/zi de întârziere, calculate conform contractului de închiriere nr. x/2015 pentru neîncasarea chiriei în perioada 01.09.2016-31.05.2019, penalităţi de care ar fi beneficiat reclamanta dacă se întârzia plata chiriei şi obligarea pârâţilor la plata penalităţilor în continuare până la data plăţii efective şi integrale a sumelor reprezentând chiriile din perioada 01.09.2016 şi până la data plăţii efective;164.800 RON reprezentând impozit aferent imobilelor ce fac obiectul contractului de locaţiune, datorat Biroului Impozite şi Taxe Locale al Primăriei Municipiului Târgu-Secuiesc, pentru perioada 01.09.2016-01.04.2025, rămasă neexecutată ca urmare a blocării accesului chiriaşului la bunul închiriat, în baza planului de pază avizat nelegal prin fapta ilicită a pârâţilor; cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 706 din 31 martie 2021)

Obligarea pârâtei la plata sporului de 50% din salariul de bază brut, încheierea unui act adiţional la contractul de muncă prin care să se stipuleze introducerea sporului, plata retroactivă a sporului și plata dobânzii legale, aplicată la sumele reprezentând diferenţele de drepturi salariale stabilite de la data introducerii cererii până la data plăţii efective

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 21 februarie 2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

Obligarea pârâtei DGASPC Botoşani la plata sumei de 21.865,5 RON, reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut pentru condiţii de muncă din actul adiţional nr. x, la contractul individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. x/04.01.2010 în registrul general de evidenţă a salariaţilor, pentru perioada 01.04.2018 – 31.12.2018, spor prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2018 – Anexa nr. 9, capitolul I, lit. A), punctul 3 (salariul de bază brut 4.859 x 50% x 9 luni = 21.865,5 RON).

Obligarea pârâtei să încheie în beneficiul său a unui act adiţional la contractul de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. x/04.01.2010 în registrul general de evidenţă a salariaţilor, prin care să se stipuleze introducerea sporului de 50% din salariul de bază brut, ca urmare a hotărârilor de guvern indicate în capătul de cerere I;

Obligarea pârâtei la plata retroactivă a sporului de 50% din salariul de bază brut de 4.859 RON din contractul de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. x/04.01.2010, începând cu data de 01.01.2019 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii, conform prevederilor legale din H.G. nr. 153/2018, modificată de H.G. nr. 589/2018 privind sporul de 50% din salariul de bază brut de 4.859 RON, din care se va scădea suma de 729 RON/lună (spor de 15% pentru condiţii de muncă deosebite, stress sau risc), aşa cum angajatorul a stabilit unilateral prin Actul adiţional nr. x/28.12.2018, la contractul individual de muncă nr. x/04.01.2010.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 966 din 4 iunie 2020)

Solicitare privind achitarea drepturilor salariale ale reclamanţilor și dispunerea obligării pârâţilor la achitarea diferenţelor dintre salariile încasate efectiv şi cele datorate, actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie

La data de 4.10.2017, reclamanţii au formulat o cerere adiţională prin care au lărgit cadrul procesual şi obiectul acţiunii în sensul că au chemat în judecată şi pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, solicitând obligarea acestui pârât şi a pârâtei Agenţia Domeniilor Statului la achitarea diferenţelor salariale dintre cele încasate efectiv si cele datorate, actualizate cu dobânda legală si indicele de inflaţie, începând cu 04.01.2017, data la care Agenţia Domeniilor Statului a revenit în subordonarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, conform O.U.G. nr. 1/2017 (art. 18), până la data reîncadrării efective. De asemenea, reclamanţii au solicitat, obligarea pârâţilor la stabilirea diferenţelor salariale, în funcţie de: perioada efectivă în care reclamanţii au fost fie angajaţi, fie detaşaţi şi au beneficiat de drepturile salariale acordate de Agenţia Domeniilor Statului, respectiv Secretariatul General al Guvernului; funcţia ocupată, treapta profesională, grad şi vechime; achitarea diferenţelor salariale dintre cele încasate efectiv şi cele datorate, începând cu 04.01.2017, data de la care Agenţia Domeniilor Statului a revenit în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, potrivit O.U.G. nr. 1/2017 (art. 18), precum şi reîncadrarea acestora, conform grilei de salarizare aplicabilă personalului încadrat pe funcţii similare la Secretariatul General al Guvernului (în aceleaşi condiţii de vechime şi grad profesional), drepturi recunoscute prin decizia civilă nr. 3764 din 20 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul x/2016

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 883 din 27 mai 2020)

Critici privind neîndeplinirea condiţiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale. Recurs respins ca nefondat

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 29.01.2015, sub nr. x/2016, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, să se dispună:

– obligarea pârâtei la lăsarea imobilului, constând în teren intravilan în suprafaţă de 8.133 mp, situat în Triajul Palas, municipiul Constanţa, nr. cadastral x, în deplină folosinţă şi liniştită posesie reclamantei;

– evacuarea pârâtei de pe terenul menţionat;

– obligarea pârâtei la plata sumei de 365.400 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului, calculate pentru ultimii trei ani, la care se vor adăuga despăgubiri ulterioare, până la data evacuării efective a pârâtei de pe terenul ocupat fără drept;

– obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1682 din 8 octombrie 2019)

Acțiune privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pretinse și a cheltuielilor de judecată. Recurs respins ca inadmisibil

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Galaţi, la 7 aprilie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. Galaţi, în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 51.739 RON reprezentând cheltuieli de reparaţii efectuate la semiremorca x, 327.359,90 RON cheltuieli de reparaţii la autoutilitara DAF, cu numărul de înmatriculare x, 9.196,51 RON reprezentând cheltuieli cu repararea capului tractor x şi a semiremorcii x, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 754 din 9 aprilie 2020)

Solicitare privind obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti constând în bonusuri neacordate și plata cheltuielilor de judecată. Respingerea recursului ca inadmisibil

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la data de 31 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti constând în bonusuri neacordate, aferente perioadei 2015-2016, în valoare de 38.560 RON, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 746 din 3 aprilie 2020)

Cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru

Prin încheierea de şedinţă nr. 3 din data de 7 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 şi 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, formulată de către petentul A.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1180 din 11 iunie 2019)

Cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale plus dobânda legală, a daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 19 aprilie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanţei ca, prin sentinţa care se va pronunţa, să se constate raportul juridic de muncă dintre pârâta-angajator şi reclamantul-salariat pe perioadă determinată, în perioada octombrie 2013 – mai 2016.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 580 din 6 martie 2020)

Examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Recurs respins ca inadmisibil

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia a II-a civilă, la data de 29 ianuarie 2016, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 15.000 euro.

Prin încheierea nr. 2277 din data de 7 martie 2018, Judecătoria Timişoara a anulat cererea de chemare în judecată, reţinând incidenţa art. 200 alin. (4) C. proc. civ. potrivit căruia dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul de 10 zile, prin încheiere dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 901 din 14 mai 2019)