Eticheta: camera de consiliu
-
Susţineri privind încălcarea principiului contradictorialităţii prin necomunicarea întâmpinărilor formulate de pârâţii. Admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe
Drept administrativJurisprudențăSpete JurisprudentaŞtiri juridice
-
Critici privind aplicarea greșită a prescripţiei dreptului material la acţiune. Respingerea recursului declarat de partea reclamantă ca fiind nefondat
Drept Civil şi Procesual CivilJurisprudențăSpete JurisprudentaŞtiri juridice
-
Infracţiunea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
Drept Penal şi Procesual PenalJurisprudențăSpete JurisprudentaŞtiri juridice
-
Cere privind constatarea obţinerii în mod fraudulos a postului și exercitarea funcției fără îndeplinirea condiţiilor impuse prin lege. Respingerea recursului ca inadmisibil
Dreptul munciiJurisprudențăSpete JurisprudentaŞtiri juridice
-
Contestație privind decizia de încetare a contractului individual de muncă. Repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei, respectiv reintegrarea în funcţia deţinută anterior concedierii
Dreptul munciiJurisprudențăSpete JurisprudentaŞtiri juridice
-
Cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru
Drept Civil şi Procesual CivilJurisprudențăSpete JurisprudentaŞtiri juridice
-
Solicitare privind obligarea debitorului să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor salariale stabilite prin titlurile executorii. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
Drept Civil şi Procesual CivilJurisprudențăSpete JurisprudentaŞtiri juridice
-
Suspendarea judecării cererii de revizuire. Lipsa nejustificată a părţii şi faptul că nu a solicitat judecata cauzei în lipsa sa de la dezbateri
Drept Civil şi Procesual CivilJurisprudențăSpete JurisprudentaŞtiri juridice