Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, la data de 26 mai 2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII ILFOV, a solicitat ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată, să se dispună: recalcularea drepturilor de pensie ce i-au fost stabilite prin decizia de pensie nr. x/04.03.2020, emisă de CASA TERITORIALA DE PENSII A JUDEŢULUI ILFOV şi emiterea unei noi decizii de pensie, care să ia în calcul şi adeverinţa nr. x/14.01.2020, emisă de S.C. I.P.I.C – S.A., din care rezultă că a beneficiat de anumite sporuri şi adaosuri cu caracter permanent; obligarea pârâtei să-i achite diferenţele dintre pensia ce i se cuvine în mod corect şi legal cu luarea în considerare a adeverinţei menţionate mai sus şi pensia efectiv încasată, de la data emiterii deciziei până în prezent, inclusiv rata inflaţiei; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 1337 din 21 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2020, cererea reclamantului a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 1216 din 25 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1337 din 21 aprilie 2021, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs.
(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 442 din 1 martie 2023)