Solicitare în vederea obligării pârâtei de a-l angaja pe reclamant în postul de şef de formaţie, scos la concurs, și la plăta sumei de 30.000 RON întrucât nu a fost informat cu privire la postul disponibil şi a fost discriminat în raport cu alţi salariaţi, care au fost angajaţi în urma selecţiei organizate

27 ian. 2025
Vizualizari: 279
  • NCPC: art. 248
  • NCPC: art. 411 alin. (1) pct. 2
  • NCPC: art. 416 alin. (1) şi (2)
  • NCPC: art. 417 - 418
  • NCPC: art. 496

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iasi, secția I civilă, sub nr. x/2021, la data de 22 03 2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtei să îl angajeze în postul de șef de formație scos la concurs în data de 15.03.2021; obligarea pârâtei să îi plătească suma de 30.000 RON întrucât nu a fost informat cu privire la postul disponibil și a fost discriminat în raport cu alți salariați care au fost angajați în urma selecției organizate în data de 25.02.2021; obligarea pârâtei să îi plătească suma de 30.000 RON prejudiciu material suferit ca urmare a faptului că pârâta a refuzat să îi aprobe participarea în data de 15.03.2021 la concursul pentru ocuparea postului de șef formație; obligarea pârâtei să îi plătească suma de 30.000 RON pentru faptul că prin refuzul de a i se permite participarea la concursul pentru ocuparea postului de șef formație a fost discriminat față de alți salariați care au fost angajați fără să li se solicite „criteriul de absolvent de studii superioare”; obligarea pârâtei să îi plătească suma de 30.000 RON pentru faptul că prin refuzul de a i se permite să participe la concursul pentru ocuparea postului de șef formație a fost discriminat față de alți salariați care au fost angajați „fără să li se solicite să participe la concursul pentru ocuparea acestui post”; obligarea pârâtei să îi plătească suma de 30.000 RON pentru faptul că a fost discriminat în raport cu C. deoarece, pretinde reclamantul, acesta ar fi fost anunțat despre existența unui post vacant de șef formație secția I MCP; obligarea pârâtei să îi plătească suma de 30.000 RON pentru faptul că a fost discriminat în raport cu C., deoarece acesta ar fi fost angajat pe un post de șef formație fără concurs; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000, a prevederilor și jurisprudenței C.E.D.O.

Prin sentința civilă nr. 1410/2022 din 06.06.2022, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins acțiunea reclamantului A..

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 747 din 9 aprilie 2024)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare excepția perimării cererii de recurs și a reținut următoarele:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.

Înalta Curte, constată că, judecarea recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prin încheierea de ședință din 2 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, dată de la care a trecut un termen mai mare de 6 luni, termenul de perimare împlinindu-se la 2 noiembrie 2023.

Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 – 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.

Sursa informației: www.scj.ro.

Solicitare în vederea obligării pârâtei de a-l angaja pe reclamant în postul de șef de formație, scos la concurs, și la plăta sumei de 30.000 RON întrucât nu a fost informat cu privire la postul disponibil și a fost discriminat în raport cu alți salariați, care au fost angajați în urma selecției organizate was last modified: ianuarie 27th, 2025 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.