Dana Gruia Dufaut, Cavaler al Ordinului francez Legiunea de Onoare

1 apr. 2016
Vizualizari: 919

Președintele francez François Hollande a semnat decretul pentru acordarea Ordinului național al Legiunii de Onoare în grad de Cavaler, Doamnei Avocat Dana GRUIA DUFAUT, fondatoarea unuia din primele cabinete specializate în dreptul afacerilor din România.

Decretul, semnat de șeful statului francez în data de 25 martie, a fost publicat, în Jurnalul Oficial al Republicii Franceze duminică 27 martie, fiind vorba de Promoția civilă cu ocazia Paștelui catolic.

Doamna Dana Gruia Dufaut este una dintre figurile feminine marcante ale avocaturii de business din România. Născută în România, dar crescută în Franța, Dana Gruia Dufaut a revenit în România la începutul anilor 90, implicându-se de atunci, în calitatea ei de Avocat în Baroul Paris, în numeroase proiecte juridice. În 2002, a intrat în Baroul București, deschizând cabinetul de avocatură „Gruia Dufaut”.

În colaborare cu E&Y, începând cu anii ‘90, a oferit consultanță juridică în cadrul programelor PHARE pentru privatizări, realizând audituri juridice și studii de dezvoltare strategică pentru mari companii românești scoase la privatizare. Ulterior, din postura de avocat-consilier al Ambasadei Franței la București, Consilier pentru comerțul exterior al Franței sau din cea de managing partener al Cabinetului pe care l-a deschis la București în 2002, a asistat unele din cele mai mari importante companii franceze să pătrundă pe piața locală, oferindu-le consultanță juridică în derularea operațiunilor curente. În paralel cu activitatea juridică, s-a implicat activ în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea relațiilor franco-române, fiind din 2010 și membru al Consiliului de Administrației al Camerei de comerț franceze în România (CCIFER).

Distinsă în 2006 de Statul francez cu Ordinul Național al Meritului în grad de Cavaler, Dana Gruia Dufaut a fost aleasă în 2014 de comunitatea franceză din România, prin sufragiu universal, pentru un mandat de 6 ani, în funcția de consilier consular al Franței pentru România și R.Moldova.

Legiunea de Onoare este cea mai înaltă distincție civilă și militară franceză, instituită în 1802 de către Napoleon Bonaparte și acordată neîntrerupt din 1804 până în prezent.

Dana Gruia Dufaut, Cavaler al Ordinului francez Legiunea de Onoare was last modified: aprilie 1st, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: