Legea nr. 4/1973 stabileşte condiţiile şi categoriile de imobile care pot face obiectul contractelor de vânzare-cumparare încheiate sub imperiul său. Astfel, cum statul are calitatea de vânzator al imobilului ce a făcut obiectul contractului, el poartă răspunderea pentru evicţiune şi consecinşele acesteia.
(Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, decizia nr. 1978 din 30 aprilie 2010)
Din perspectiva dreptului intern, situaţia în care un judecător care a soluţionat apelul este sesizat ulterior cu judecata unei cereri de revizuire nu se încadrează în prevederile art. 24 alin. (1) C. proc. civ.
Nu se pune problema ca, soluţionând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii care au judecat fondul să se afle într-o atare situaţie, aceasta, deoarece revizuirea pentru motivul descoperirii unui înscris presupune tocmai aducerea la cunoştinţa instanţei a unei împrejurări de care nu a avut ştiinţă la data soluţionării cauzei.
(I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2683 din 30 aprilie 2010)
Pentru că seria editorialelor dedicate „istoriei” UJ se încheie as vrea să vă spun câteva lucruri despre un proiect ambiţios REVISTA ROMÂNÃ DE DREPT PRIVAT prima revistă editată de noi sub coordonarea profesorului Marian Nicolae (director) şi a domnului Mircea Dan Bob (redactor-şef).
În cazul încheierii, prin corespondenţă, aunui contract de comerţ internaţional, în speţă de reasigurare, prin care părţile trimit la un contract tip (poliţă de asigurare Mar 91) care conţine şi o clauză de alegere a competenţei unei instanţe străine şi a legii aplicabile contractului în cauză, clauză nerenegociată de partenerii contractuali, competenţa de soluţionare a litigiului nu poate aparţine instanţelor judecătoreşti române, dacă nu sunt incidente ipotezele de excepţie prevăzute de art. 154 din Legea nr. 105/1992.
(I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1500 din 29 aprilie 2010)
În cazul încheierii, prin corespondenţă, a unui contract de comerţ internaţional, în speţă de reasigurare, prin care părţile trimit la un contract tip (poliţă de asigurare Mar 91) care conţine şi o clauză de alegere a competenţei unei instanţe străine şi a legii aplicabile contractului în cauză, clauză nerenegociată de partenerii contractuali, competenţa de soluţionare a litigiului nu poate aparţine instanţelor judecătoreşti române, dacă nu sunt incidente ipotezele de excepţie prevăzute de art. 154 din Legea nr. 105/1992.
(I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1500 din 29 aprilie 2010)
Prin formularea cazului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se face referire la aplicarea principiului disponibilităţii, care nu îngăduie instanţei să depăşească obiectul acţiunii sau al celorlalte cereri accesorii ori incidentale, dar nici nu îi permit să omită a se pronunţa asupra unui capăt de acţiune.
(I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 2645 din 29 aprilie 2010)
Inexistenţa şi falsitatea cauzei se pot dovedi prin probarea lipsei unui elemente esenţial la încheierea actului ori prin a dovedi că altul a fost motivul determinant al încheierii actului juridic.
Imoralitatea şi ilicitatea cauzei pot fi dovedite cu orice mijloc de proba admis de lege, indiferent dacă în înscrisul constatator cauza este sau nu prevazută. Prin urmare, se impune administrarea tuturor probelor admisibile pentru a se stabili motivul real al încheierii contractului.
(Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, decizia nr. 617 din 28 aprilie 2010)
Având în vedere că primarul municipiului a aplicat amenda contravenţională, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, republicată, coroborate cu cele ale art. 32 alin. (3), 28 alin. (1) şi art. 27 din acelaşi act normativ, tot primarul este singurul care are calitatea de a sesiza instanţa de judecată în vederea obligării pârâtei la demolarea construcţiilor executate nelegal.
(Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 968 din 23 aprilie 2010)
Potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care solicită cheltuieli de judecată, trebuie să dovedească efectuarea acestora, iar în cazul onorariului de avocat, este necesară dovada că sumele pretinse au fost cheltuite pentru reprezentarea părţii în procesul respectiv, iar nu pentru acordarea asistenţei juridice într-un dosar dintr-un alt ciclu procesual.
(Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, pentru minori şi familie, decizia nr. 966 din 23 aprilie 2010)
Titlul acestui editorial pleacă de la o situaţie oarecum inedită pe piaţa editorială, şi anume piratarea de carte. M-am lovit de această situaţie la începutul editurii UNIVERSUL JURIDIC, în anul 2002. Ce înseamnă piratarea de carte? Răspunsul este simplu – se tipăresc (de regulă, în tipografii clandestine) titlurile cu vandabilitate mare din toate domeniile.
În cadrul acţiunii în revendicare imobiliară, buna credinţă se analizează doar în situaţia în care nici una dintre părţi nu are titlu de proprietate, situaţie în care se dă câştig de cauză părţii care are posesia mai bine caracterizată.
Buna credinţă nu duce prin ea însăşi şi în lipsa unui titlu provenind de la adevăratul proprietar la dobândirea dreptului de proprietate imobiliară.
(I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2405 din 22 aprilie 2010)
Prelungirea în timp a efectelor contravenţiilor continue este limitată de momentul constatării faptei. Nu mai există aşadar, un moment al epuizării ulterior acestuia, la care să se considere că a fost săvârşită fapta, pentru ca în funcţie de aceasta să se determine locul săvârşirii şi deci, instanţa competentă.
(I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2403 din 21 aprilie 2010)
Instanţa învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect. Prin urmare, stabilirea competenţei se face prin cererea introductivă de instanţă, această cerere „legând instanţa”.
(I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2389 din 21 aprilie 2010)
Orice renunţare la dreptul de proprietate făcută cu încălcarea prevederilor legale imperative ale unei legi organice, în speţă ale Codului Civil, nu poate fi considerată altfel decât preluare fără titlu valabil.
(I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 2369 din 20 aprilie 2010)
În îndeplinirea obligaţiilor instituite de Legea nr. 10/2001, primarul nu acţionează ca purtător al autorităţii executive care emite acte de putere, administrative, susceptibile de revocare, conform regimului juridic specific acestei categorii de acte.
(I.C.C.J., secţa civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2387 din 21 aprilie 2010)
Este lipsită de relevanţă împrejurarea că, la momentul naţionalizării bunurilor mobile solicitate prin notificare, s-a întocmit un proces verbal de predare-primire, în care s-a consemnat valoarea de inventar a utilajelor preluate, valoare în raport de care s-ar putea calcula despăgubiri băneşti, câtă vreme dispoziţiile Legii nr. 10/2001, republicate, nu prevăd posibilitatea acordării de măsuri reparatorii pentru bunurile ce nu mai existau la data notificării.
(I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2355 din 20 aprilie 2010)
Pentru ca eroarea materială să constituie motiv de contestaţie în anulare trebuie să fie evidentă şi săvârşită de instanţă, datorită omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei. Greşeala materială se apreciază astfel în raport de datele existente la dosarul cauzei, la data pronunţării hotărârii.
Faptul că înstanţa de judecată a arătat că peroana îndreptăţită la restituire are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent nu înseamnă că nu s-a cercetat fondul cauzei în condiţiile în care reclamantul a solicitat doar restituirea în natură a imobilului şi nu a cerut şi anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.
(I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2342 din 19 aprilie 2010)
Vânzarea construcţiilor în temeiul Legii nr. 112/1995 către chiriaşul cumpărător nu pot avea niciun efect cu privire la terenul restituit în natură, întrucât Legea nr. 112/1995 este o lege de protecţie socială a chiriaşilor cu privire strict la fondul locativ şi nu o lege de împroprietărire a acestora cu terenul situat lângă construcţia cumpărată.
(I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2334 din 19 aprilie 2010)
