Prin acţiunea înregistrată la data de 11 aprilie 2018 pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului C., decedat în anul 1989, cu ultimul domiciliu cunoscut în Bucureşti (conform adresei nr. x/11.03.2015, eliberată de Camera Notarilor Publici Bucureşti având în vedere că din verificările efectuate în evidenţele succesorale informative aferente perioadei 1989 – la zi, rezultă că procedura succesorală privind pe defunctul C. nu a fost înregistrată pe rolul fostului Notariat de Stat sau al vreunui Birou Notarial Public; să se constate că masa succesorală de pe urma defunctului C. se compune din imobil – teren în suprafaţă de 244 mp din acte (iar din măsurători 234 mp), situat în Bucureşti, str. x B (nr. 28 Bis, în fosta numerotare) sector 5 şi a construcţiilor edificate pe acest teren; să se constate vacantă moştenirea de pe urma defunctului C., decedat în anul 1989, şi că are calitatea de unic moştenitor Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, care culege moştenirea vacantă, respectiv că nu există moştenitori de pe urma defunctului C. (iar în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea unităţilor administrate teritoriale -Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, respectiv în a cărui circumscripţie se află imobilul – Decizia nr. 2/2011 a Î.C.C.J. – RIL); să se constate că reclamanţii au dobândit prin efectul prescripţiei achizitive, dreptul de proprietate asupra terenului situat în Bucureşti, str. x B, în suprafaţă de 244 mp, iar din măsurători 234 mp, şi asupra construcţiilor edificate pe acest teren, compuse din: 3 camere, o bucătărie, 1 hol, o baie, un WC, un garaj şi o magazie, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, imobil identificat în baza Planului de amplasament şi delimitare a imobilului Scara 1:200, avizat de O.C.P.I. Sector 5 Bucureşti – aviz tehnic nr. 621/07.08.2014, aşa cum rezultă din adresa nr. x/18.09.2014, eliberată de Primăria Municipiului Bucureşti – Direcţia Patrimoniu – Serviciul Cadastru – spre ştiinţă – Primăriei Sectorului 5 – D.G.LT.L. sector 5.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2022)