Cuvinte-cheie "Recurs în casație"

  • Infracţiunea de tentativă de omor. Întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare

  • Infracțiuni de trafic de influență și înșelăciune. Respingerea recursului ca nefondat

  • Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Contestaţia în anulare care vizează îndreptarea erorilor de procedură sau de revizuire

  • Abuz în serviciu contra intereselor publice, contra intereselor persoanelor şi prin îngrădirea unor drepturi. Întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare

  • Invocarea netemeiniciei pedepsei pronunţate. Imposibilitatea examinării pe calea recursului în casaţie. Respingerea recursului ca nefodat

  • Infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu. Obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit de către un funcționar public

  • Tăierea fără drept şi sustragerea materialului lemnos. Imposibilitatea extinderii controlului judiciar cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate de lege

  • Infracţiunea de abuz în serviciu. Ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege. Recurs nefondat

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Violarea sediului profesional. Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

  • Recurs în casație. Critici cu privire la situaţia de fapt şi la probatoriul administrat. Respingerea recursului declarat

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice