Cuvinte-cheie "Recurs în casație"

  • Procedura recursului în casaţie. Verificarea legalității pedepsei aplicate în raport de încadrarea juridică şi de circumstanţele de fapt reţinute

  • Tâlhărie calificată. Menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului. Admiterea recursului în casaţie și trimiterea cauzei spre rejudecare

  • Împiedicarea consumării infracţiunii. Absenţa denunţării faptei către organele competente

  • Critici privind greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de folosire de acte falsificate. Recurs respins ca nefondat

  • Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege

  • Limitarea motivelor de recurs în casaţie la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei

  • Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului. Încadrarea juridică reţinută în hotărârea atacată şi cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond sau de apel

  • Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege

  • Recurs în casaţie. Judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

  • Nerespectarea principiilor liberei concurenţe, transparenţei şi tratamentului egal. Situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege. Recurs respins ca nefondat

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice