Monthly Archives: aprilie 2022

Proiect de candidat pentru funcţia de membru al CSM – procuror Lia Sorin MARIAN, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

În ultimii ani am asistat cu toții la un asalt continuu împotriva justiției, campanii mass media împotriva judecătorilor și procurorilor, cu scopul de a denatura activitatea desfășurată în special în dosarele penale și a se putea influența astfel soluționarea acestor dosare. Am asistat, și asistăm și în prezent, la duelul interpretărilor legislative conforme sau neconforme dreptului comunitar ori Constituției și am trăit momente care, la un moment dat, ni s-ar fi părut inimaginabile.

Restituire impozit pe dividende

Procedura aprobată prin acest ordin are în vedere impozitul pe dividende plătit în plus la bugetul de stat care rezultă din regularizarea anuală a dividendelor distribuite parțial în cursul anului, după restituirea de către asociați/acționari a dividendelor încasate în plus…

Regulamentul ASF nr. 9/2014 privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de administrare a investiţiilor – completări (Regulamentul ASF nr. 7/2022)

În M. Of. nr. 409 din 28 aprilie 2022 s-a publicat Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) nr. 7/2022 pentru completarea Regulamentului ASF nr. 9/2014 privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de administrare a investiţiilor, a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare şi a…

Declarația Unică 2022. Ce ar trebui să știe contribuabilii, mai ales cei care găzduiesc refugiați

Pe 25 mai, Declarația Unică va trebui depusă atât de persoanele fizice care au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri sau pierderi în România sau în străinătate, cât și de noi categorii: pensionarii, persoanele fizice care au primit indemnizații de ajutor în pandemie și de către persoanele fizice care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală.

Procedura de emitere a rovinietelor cu titlu gratuit a fost aprobată (OMTI/OMAI nr. 421/53/2022)

În M. Of. nr. 409 din 28 aprilie 2022 s-a publicat Ordinul viceprim-ministrului, ministrului transporturilor şi infrastructurii, şi ministrului afacerilor interne nr. 421/53/2022 pentru aprobarea Procedurii de emitere a rovinietelor cu titlu gratuit prevăzute la art. 3^1 alin. (7) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Prezentăm, în cele ce urmează…

ANABI. Concurs pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante de consilier achiziţii publice (30 mai 2022)

Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) anunță concursul pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante din cadrul aparatului propriu de consilier achiziţii publice clasa I, gradul profesional superior, în cadrul Serviciului suport operaţional, în data de 30 mai 2022 (proba scrisă).

Regulamentul privind realizarea, verificarea şi recepţia lucrărilor sistematice de cadastru şi înscrierea din oficiu a imobilelor în cartea funciară – modificări (ODGANCPI nr. 430/2022)

În M. Of. nr. 405 din 28 aprilie 2022 s-a publicat Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ODGANCPI) nr. 430/2022 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind realizarea, verificarea şi recepţia lucrărilor sistematice de cadastru şi…

Stabilirea condiţiilor privind emisiile de CO2 pe care trebuie să le îndeplinească autovehiculele pentru a le putea fi atribuite plăcuţe cu numărul de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde (OMMAP/OMAI/OMTI nr. 676/44/433/2022)

În M. Of. nr. 409 din 28 aprilie 2022 s-a publicat Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor, ministrului afacerilor interne şi viceprim-ministrului, ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 676/44/433/2022 pentru stabilirea condiţiilor privind emisiile de CO2 pe care trebuie să le îndeplinească autovehiculele pentru a le putea fi atribuite plăcuţe cu numărul de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde.

Solicitare privind obligarea pârâtului la plata diferenţelor de drepturi salariale lunare rezultate în urma aplicării coeficientului de multiplicare

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Constanţa, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: obligarea pârâtului la plata diferenţelor de drepturi salariale lunare rezultate în urma aplicării coeficientului de multiplicare 19 (faţă de coeficientul de multiplicare de care a beneficiat, respectiv 13,5), începând cu data de 09.04.2015, precum şi în continuare până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare; obligarea pârâtului la plata sumei de bani datorate cu titlu de actualizare cu rata inflaţiei a fiecărei diferenţe lunare de drepturi salariate, accesoriu calculat începând cu ziua următoare scadenţei fiecărei obligaţii lunare de plată şi continuând până la plata diferenţelor de drepturi (debit principal) litigioase; obligarea pârâtului la plata sumei de bani datorate cu titlu de dobândă legală penalizatoare calculată asupra diferenţelor lunare de drepturi salariale rezultate în urma actualizării cu rata inflaţiei începând cu ziua următoare scadenţei fiecărei obligaţii lunare de plată şi continuând până la plata către subsemnatul a diferenţelor de drepturi (debit principal) litigioase; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1723 din 15 septembrie 2021)

MMSS. Exercitarea profesiei de bonă a fost simplificată

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale informează că Guvernul a aprobat modificarea Legii nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă, în vederea accesului mai facil al familiilor la servicii de îngrijire şi supraveghere a copilului pe timp de zi, inclusiv la accesarea ajutorului financiar acordat familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 35/2020.