Procedura recursului în casaţie. Verificarea legalității pedepsei aplicate în raport de încadrarea juridică şi de circumstanţele de fapt reţinute

• NCPP: art. 16 lit. b)
• NCPP: art. 17 alin. (2)
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 437 alin. (1) pct. 7
• NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 7
• NCPP: art. 442 alin. (1) și (2)
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

În temeiul art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A., din două infracțiuni de fals în declarații, prev. de art. 326 C. pen. și două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în o infracțiune de fals în declarații în formă continuată, prev. de art. 292 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. și o infracțiune de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 56/RC din 2 martie 2018)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prev. de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În motivarea recursului în casație, inculpatul A. a susținut, cu privire la motivul de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. – „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”, că au fost comise greșeli de către instanța de apel cu privire la situația de fapt reținută, arătând care sunt greșelile comise de această instanță, cu intenția de a dovedi cu privire la infracțiunea de fals în declarații, reținută în sarcina sa, că îi lipsește latura subiectivă, respectiv interesul personal de a-și ascunde calitatea de administrator, iar cu privire la infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală – lipsa intenției, cât și a sprijinului acordat făptuitorilor în scopul evidențierii în actele contabile a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale.

În practicaua prezentei decizii au fost expuse pe larg motivele recursului în casație, astfel cum au fost susținute de apărător, solicitându-se, în final, admiterea căii extraordinare de atac, să se constate că decizia atacată este nelegală sub aspectul stabilirii vinovăției inculpatului și, în consecință, achitarea în baza art. 16 lit. b) din C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cu atât mai mult, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să nu evalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

În consecință, Înalta Curte constată că sfera controlului judiciar pe calea recursului în casație a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., fără a putea analiza și netemeinicia deciziei atacate.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casație, inculpatul A. nu invocă aspecte de nelegalitate, prin raportare la cazul de casare prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., referitor la condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, ci, practic, solicită achitarea în temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., cu motivarea că faptele ce i se impută nu au caracter penal.

Așa cum s-a arătat, în procedura recursului în casație se verifică legalitatea pedepsei aplicate în raport de încadrarea juridică și de circumstanțele de fapt reținute, în mod definitiv, de instanța care a judecat apelul.

Înalta Curte, cu privire la invocarea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., că inculpatul, practic, solicită o reevaluare a probelor administrate, situație nepermisă în calea de atac a recursului în casație, întrucât aspectele solicitate de inculpat vizează critici de netemeinicie, or, în cadrul recursului în casație nu pot fi invocate decât aspectele de nelegalitate, astfel cum sunt prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin urmare, solicitarea apărării privind achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) din C. proc. pen., întrucât faptele ce i se impută acestuia nu au caracter penal excede, în mod evident, cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen.

Înalta Curte nu poate proceda la un asemenea examen al situației de fapt, nu poate reevalua conținutul mijloacelor de probă, nu poate da o nouă apreciere materialului probator și nu poate stabili o altă situație de fapt, acestea fiind atributul exclusiv al instanței de fond și de apel.

Limitarea obiectului judecății în cadrul recursului în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Instanța de casare nu judecă pe fond procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă, exclusiv, dacă din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este necorespunzătoare.

Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În consecință, Înalta Curte reține că inculpatul A., deși formal a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 437 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., criticile formulate nu se încadrează în această situație, întrucât inculpatul nu a fost condamnat pentru o faptă care să nu fi fost prevăzută de legea penală, așa cum s-a susținut, criticându-se, de fapt, modalitatea în care a fost reținută de către instanță starea de fapt, pe baza probatoriului aflat la dosarul cauzei și interpretării acestuia, aspecte care, așa cum s-a arătat, nu pot fi reevaluate pe calea recursului în casație.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 37/A din data de 10 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.