Infracţiunea de tentativă de omor. Întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare

• NCP: art. 188
• NCP: art. 32
• NCP: art. 5
• NCPP: art. 438 alin. (1)
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

Prin Decizia penală nr. 845/2017 din 30 iunie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și, în consecință, a desființat, în parte, Sentința penală nr. 8/2017 a Tribunalului Neamț și, în rejudecare, a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. și ped. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 12/RC din 16 ianuarie 2018)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte de Casație și Justiție menționează că analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. Această limitare a recursului în casație doar la anumite probleme de drept, nu îngrădește accesul la justiție prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenție), atâta timp cât inculpaților li s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia și-au putut susține apărările. Instanța europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăși existența ei (Vilvarajah și alții c. Regatului Unit).

Se constată că inculpatul A. și-a întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat în apel pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Totodată, observă că fapta concretă reținută în sarcina inculpatului constă în aceea că, la data de 06.09.2013, A., folosind o furcă ca obiect vulnerant, a lovit pe persoana vătămată B. către zona capului, ceea ce i-a cauzat persoanei vătămate o fractură de antebraț, cu leziuni ce au necesitat pentru vindecare 110/120 zile de îngrijiri medicale, în contextul în care aceasta s-a apărat ridicând mâna stângă. S-a stabilit că inculpatul A. a acționat cu intenție indirectă, în sensul că a cunoscut rezultatul acțiunii sale, nu l-a urmărit, însă a acceptat producerea lui, având în vedere că a folosit cu un obiect contondent apt să producă moartea persoanei vătămate, într-o zonă vulnerantă a corpului acesteia.

În motivarea recursului în casație, inculpatul A. a susținut că fapta concretă reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188 din C. pen. față de împrejurarea că viața victimei nu a fost pusă în pericol, conform raportul de expertiză medico-legală IML Iași nr. x din 09.02.2015, loviturile nefiind aplicate în zone vitale.

De asemenea, a menționat că în mod greșit s-a reținut că a săvârșit fapta cu intenție indirectă, probele administrate fiind de natură a înlătura această ipoteză.

Analizând conținutul legal al infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte reține că aceasta constă în uciderea unei persoane.

Analizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) din C. pen., se constată că sub aspectul laturii subiective, fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, în sensul că autorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește (în cazul intenției directe) sau acceptă (în cazul intenției indirecte) producerea acestuia.

Or, instanța de apel a reținut că inculpatul a avut reprezentarea faptului că îndreptând lovitura în zona capului persoanei vătămate îi pune acesteia viața în pericol și a acceptat producerea acestui rezultat.

Dacă acțiunea inculpatului a avut sau nu rezultatul pe care acesta l-a prevăzut, respectiv suprimarea vieții victimei, nu are relevanță sub aspectul încadrării juridice a faptei în infracțiunea de omor, ci doar a formei infracțiunii reținute în sarcina acestuia (faptă consumată sau tentativă), în condițiile în care instanța de apel a constatat că mijloacele folosite de inculpat, respectiv îndreptarea loviturii într-o zonă vitală, sunt apte de a produce moartea victimei, cum lipsite de relevanță sunt și leziunile efectiv suferite de victimă.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că o analiză a probelor care au condus la concluzia că inculpatul a acționat cu intenție indirectă în sensul suprimării vieții persoanei vătămate B. nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casație, cale de atac limitată doar la probleme de drept, întrucât ar avea drept consecință modificarea situației de fapt reținută în apel.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A.

Sursa informației: www.scj.ro.