Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Contestaţia în anulare care vizează îndreptarea erorilor de procedură sau de revizuire

22 aug. 2022
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 339
  • Legea nr. 78/2000: art. 13^2
  • Legea nr. 86/2006: art. 28
  • Legea nr. 86/2006: art. 29
  • NCP: art. 5
  • NCPP: art. 275
  • NCPP: art. 297 alin. (1)
  • NCPP: art. 438
  • NCPP: art. 442 alin. (1) și (2)
  • NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1
  • VCP: art. 248
  • VCP: art. 74 alin. (2)
  • VCP: art. 76 alin. (1) lit. c)

Prin Sentința penală nr. 56 din 07 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/39/2013, au fost respinse, ca nefondate, cererile de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpați, prin apărători precum și cele puse în discuție de către instanță din oficiu, din abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 (art. 248) C. pen. din 1969 în complicitate la contrabandă în formă calificată prev. de art. 26 C. pen.din 1969 rap. la art. 270, art. 274 din Legea nr. 86/2006 sau în neglijență în serviciu prev de art. 249 alin. (1) C. pen. din 1969, respectiv din complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 (art. 248) C. pen. din 1969, în contrabandă în formă calificată, prev. de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 3/RC din 10 ianuarie 2018)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casație, în reglementarea Codului de procedură penală intrat în vigoare la 1 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Esti avocat, magistrat, notar, executor judecatoresc, practician in insolventa sau consilier juridic? Atunci ai nevoie de pachetul Alpha Bank dedicat profesionistilor

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este dată numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de 438 C. proc. pen. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În calea extraordinară a recursului în casație nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile și nu are, în consecință, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Așadar, spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel și de Înalta Curte, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 C. proc. pen. invocate în cererea de recurs în casație.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Din cuprinsul motivelor de recurs în casație, subscrise de recurentul inculpat A. cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta a invocat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanța era obligată să judece apelul prin raportare la conținutul art. 297 alin. (1) C. pen. așa cum a fost modificat prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale. De asemenea, inculpatul a considerat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, acuzarea neindicând în mod concret legislația primară pe care a încălcat-o, consecința acestui fapt fiind că a fost condamnat fără să i se aducă vreo acuzare conformă cu prevederile obligatorii din Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale. Astfel, în lipsa indicării textului de lege încălcat, a arătat că nu se poate vorbi de probe produse în sprijinul acuzării sau apărării.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic expuse și de la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte notează că în calea de atac a recursului în casație poate verifica, în raport cu norma de incriminare, dacă fapta concretă stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare întrunește elementele de tipicitate obiectivă.

Sub acest aspect, Înalta Curte nu poate primi susținerile inculpatului potrivit cărora infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 și cu reținerea art. 5 C. pen., a fost dezincriminată prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale întrucât acesta a fost condamnat pentru îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu.

Înalta Curte notează că Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale nu produce consecințele juridic proprii dezincriminării infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat. Din modul de redactare a deciziei, instanța de contencios constituțional a reținut constituționalitatea incriminării faptelor de abuz în serviciu, nu a dezincriminat asemenea fapte, ci a dat doar o interpretare, în concordanță cu dispozițiile constituționale, a sintagmei „în mod defectuos”, sensul constituțional fiind „prin încălcarea legii”.

Ipoteza avută în vedere de legiuitor la pct. 7 al art. 438 C. proc. pen. este aceea a faptei care nu mai constituie infracțiune, și nu cea care rămâne în sfera ilicitului penal prin conținutul său constitutiv.

Aplicând considerațiile anterior relevate, se constată că în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial nu au intervenit modificări, astfel că nu este incidentă aplicarea legii de dezincriminare care presupune ipoteza în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi. Infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului constituie infracțiune și după pronunțarea Curții Constituționale prin Decizia nr. 405/2016, care este o decizie interpretativă, prin care s-a constatat neconstituționalitatea sintagmei „în mod defectuos” din norma de incriminare a abuzului în serviciu.

Înalta Curte constată că soluția de condamnare a inculpatului A. în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. anterior își găsește corespondent în legislația penală și după apariția Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale.

Bibliolex Biblioteca juridica virtuala

Curtea de apel a arătat că fapta de abuz în serviciu pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat se referă la încălcări ale „legislației primare” (adică legi, O.G. și O.U.G.), acestea fiind, cu precădere, menționate în rechizitoriu și în sentința atacată. Împrejurarea că atât în rechizitoriu, cât și în sentință se fac trimiteri și la „legislația secundară”, s-a considerat că nu este de natură a justifica concluzia incidenței deciziei invocate. S-a notat că în „legislația primară” sunt prevăzute obligații/îndatoriri fundamentale, de esență pentru unele domenii de activitate a autorităților și instituțiilor publice, care revin funcționarilor publici ce își desfășoară activitatea în cadrul acestora și, respectiv, pentru anumite categorii de funcționari publici, fiind imposibil ca prin „legislația primară” să se stabilească pentru fiecare funcționar/funcție/angajat a obligațiilor de serviciu, aceasta putându-se realiza ulterior, în corelație și în conformitate cu legile, O.G. ori O.U.G. respective, prin „legislație secundară” sau chiar prin alte acte normative interne (ordine, ordine de serviciu, decizii, norme interne, fișa postului, etc.).

În acest context, s-a considerat că, pe lângă actele normative specifice „legislației primare”, este necesară și trimiterea la actele normative aparținând „legislației secundare”, astfel cum s-a procedat în rechizitoriu și în sentința atacată.

În plus, instanța de apel a reținut ca fiind frecvent utilizată, în elaborarea legislației, metoda prevederii în chiar legea, O.G. ori O.U.G. respectivă, a unui text care prevede expres obligația emiterii unui act normativ subsecvent (unei legislații secundare) prin care să se detalieze, printre altele, obligațiile/îndatoririle de serviciu ori profesionale.

Prin decizia pronunțată, de altfel, curtea de apel a realizat o analiză laborioasă a efectelor Deciziei nr. 405/2016 din perspectiva tezei dezincriminării infracțiunii de abuz în serviciu în prezenta cauză.

Condițiile de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu sunt întrunite din modul în care instanța de apel a reținut situația de fapt, inclusiv prin prisma legislației primare încălcate de recurentul inculpat A.. Astfel, s-a arătat expres că, prin faptele sale, a nerespectat dispozițiile din legislația primară (O.U.G. nr. 10/2004 aprobată prin Legea nr. 243/2004, O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, O.U.G. nr. 104/2001 aprobată prin Legea nr. 81/2002, O.G. nr. 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002 și Legea nr. 86/2006) și secundară.

Deopotrivă, se notează că, pe calea recursului în casație nu se poate face reaprecierea probelor administrate în cauză, situația de fapt stabilită având caracter definitiv. De asemenea, Înalta Curte apreciază că s-a făcut o corespunzătoare analiză a situației de fapt pe baza corelării materialului probator și s-a concluzionat că recurentul inculpat A. nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, permițând introducerea în țară a unei cantități de țigări, mult peste plafonul admis, fiind încălcate atribuțiile prevăzute de dispozițiile art. 28 și art. 29 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, constând în obligația lucrătorului vamal, indiferent de funcția sa, de a acționa cu competență și fermitate pentru prevenirea, combaterea și sancționarea activităților care încalcă legislația fiscală și vamală, conform competențelor în domeniul produselor accizabile.

După cum s-a menționat, instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.

Prin urmare, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, iar criticile recurentului nu se încadrează cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., neputând fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

La acest termen de judecată, intimații inculpați prin apărători din oficiu au solicitat în temeiul dispozițiilor art. 443 alin. (1) C. proc. pen., extinderea recursului în casație și cu privire la aceștia, invocând prevederile aceleiași Decizii nr. 405/2016 a Curții Constituționale. Cu privire la aceștia s-a solicitat extinderea efectelor și achitarea acestora apreciindu-se că s-a dispus condamnarea lor pentru o faptă care nu mai era prevăzută de legea penală, fiind dezincriminată.

Înalta Curte notează că solicitarea intimaților inculpați din prezenta cauză de extindere a efectelor recursului în casație și cu privire la aceștia și pronunțarea unei soluții de achitare nu poate fi primită, întrucât Înalta Curte putea examina cauza și cu privire la aceștia potrivit art. 443 C. proc. pen. numai în situația în care ar fi admis recursul inculpatului A.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 4/A din 10 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/39/2013.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați J., K., L., M., N., P., S., Ș, T., U., V., B., X., Y., Z., AA. și BB., în sumă de câte 260 lei, vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parțiale cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. și pentru intimații inculpați O. și R., în sumă de câte 70 lei, vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Contestația în anulare care vizează îndreptarea erorilor de procedură sau de revizuire was last modified: august 22nd, 2022 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.