Invocarea netemeiniciei pedepsei pronunţate. Imposibilitatea examinării pe calea recursului în casaţie. Respingerea recursului ca nefodat

9 aug. 2022
Vizualizari: 280
  • Legea nr. 78/2000: art. 13^1
  • NCPP: art. 385^9 pct. 14
  • NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 7
  • VCP: art. 194 alin. (2)
  • VCP: art. 26
  • VCP: art. 41 alin. (2)

În baza art. 386 C. proc. pen., a admis, în parte, cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. din infracțiunea de șantaj prev. de art. 194 alin. (2) din C. pen. din 1969 rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de șantaj în formă continuată prev. de art. 194 alin. (2) din C. pen. din 1969 rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 360/RC din 23 octombrie 2018)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Inculpatul și-a întemeiat recursul în casație pe un prim caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, astfel cum a fost reținută de instanța de fond și de instanța de apel, în urma administrării și coroborării mijloacelor de probă, nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Totodată, analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Această limitare a recursului în casație doar la anumite probleme de drept, nu îngrădește accesul la justiție prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenție), atâta timp cât inculpatului i s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia și-a putut susține apărările. Instanța europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăși existența ei (Vilvarajah și alții c. Regatului Unit).

Invocând cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat, cu referire la infracțiunea de șantaj, în esență, a arătat că instanțele de fond și apel au reținut ca element material al acestei infracțiuni o faptă de amenințare cu darea în vileag. Or, în cazul șantajului, conform definiției prevăzute de C. pen., elementul material constă în constrângere, care să îi creeze persoanei vătămate o stare de temere. Raportat la situația de fapt reținută, recurentul inculpat a apreciat că față de împrejurarea că persoana vătămată, încă de la a doua întâlnire, a purtat încontinuu tehnică de ascultare, aspect reținut de către ambele instanțe, nu se poate susține că acesteia i-a fost frică, că i-ar fi fost înfrântă libertatea fizică, cu alte cuvinte din probatoriul administrat nu rezultă starea de temere a persoanei vătămate.

În legătură cu amenințarea cu darea în vileag, a arătat că acest element material nu poate fi reținut în sarcina condamnatului, întrucât data primei întâlniri dintre condamnat și persoana vătămată, respectiv 16.04.2013, este ulterioară datei 04.02.2013, la acel moment fapta fiind constatată, adusă la cunoștința organelor judiciare.

Instanța de recurs în casație constată că prin decizia penală nr. 236/A din data de 28 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x sunt analizate elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, arătându-se în ce mod s-a realizat constrângerea persoanei vătămate B., temerea acestei persoane în urma constrângerii exercitate de către recurentul inculpat A., precum și faptul că persoana vătămată avea în urma constrângerii două opțiuni: fie să cedeze șantajului, lucru pe care nu l-a făcut, fie să denunțe fapta organelor de urmărire penală.

Deși recurentul inculpat, prin apărătorul său a precizat că nu contestă starea de fapt, se observă contrariul. Prin motivele de casație invocate, recurentul contestă în mod evident situația de fapt stabilită în mod definitiv de instanța de fond, precum și de instanța de apel, în urma evaluării probatoriului administrat în mod nemijlocit pentru corecta și completa stabilire a faptelor. Ceea ce se solicită, de fapt, este o rejudecare a cauzei prin reaprecierea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel. Or, în prezent, această prerogativă este atributul exclusiv al instanțelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel.

În consecință, motivele invocate de recurentul inculpat, nu se circumscriu ipotezei reglementate de cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.. Recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Cazurile în care se poate exercita recursul în casație vizează exclusiv legalitatea hotărârii și nu chestiuni de fapt, înlăturând astfel, rejudecarea pe fond, pentru a treia oară, a cauzei în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel.

În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme.

În același timp se constată și că aceleași argumente au fost invocate și în fața instanței de apel, care le-a avut în vedere în examinarea căilor de atac, apreciind că toate probele au fost administrate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

În ceea ce privește cel de al doilea caz de casare, se reține că art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevede că hotărârile sunt supuse casării în situația în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa (principală ori complementară) stabilită și aplicată, este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

Invocând acest caz de casare, recurentul inculpat, în esență, a subliniat nelegalitatea pedepsei în raport de schimbarea de încadrare juridică făcută de instanța de apel, în sensul că schimbându-se într-o încadrare juridică mai blândă și pedeapsa trebuia micșorată, la rândul ei; de asemenea instanța de apel a înlăturat forma continuată din încadrarea juridică dată faptei, prin pedeapsa aplicată instanța de apel încălcând principiul non reformatio in pejus.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, instanța de apel, în rejudecare a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, pentru infracțiunile de șantaj prev. de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13^1 din Legea nr. 78/2000 și complicitate la șantaj prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 13^1 din Legea nr. 78/2000, în sensul reținerii formei continuate prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, și a majorat pedeapsa aplicată de prima instanță de la 3 ani și 6 luni închisoare la 4 ani și 6 luni închisoare.

Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. invocat de recurentul inculpat este corespondentul fostului art. 385^9 pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudența referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidența cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispozițiile legale mai susmenționate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanța de fond prin stabilirea unei pedepse neprevăzute de lege sau prin depășirea limitelor legale – sub minimul legal sau peste maximul general al pedepsei.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Conform doctrinei juridice, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte. Cu alte cuvinte, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptei comise.

Competența individualizării judiciare a pedepsei aparține însă instanței de fond și celei de apel. În calea de atac a recursului în casație instanța nu mai analizează concordanța dintre pedeapsă și criteriile de individualizare a cuantumului acesteia, nefiind posibilă o reindividualizare a pedepsei pe calea recursului în casație.

Argumentele aduse în fața Înaltei Curți de către apărare țin de o eventuală netemeinicie a pedepsei pronunțate, lucru care însă nu poate fi examinat pe calea recursului în casație.

În ceea ce privește aspectele care ar justifica concluzia încălcării principiului non reformatio in pejus, Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată raportat la împrejurarea că apelul declarat de Ministerul Public cu referire la inculpatul A., apel declarat în defavoare, viza, în esență, netemeinicia individualizării judiciare a pedepsei, astfel că – sub aspectul cuantumului pedepsei – nu se poate susține că ar fi existat o agravare a situației inculpatului în propria cale de atac, chiar dacă a fost admis și apelul acestuia, întrucât instanța de apel a admis și un apel contrar, al acuzării, exercitat în defavoarea inculpatului.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 236/A din 28 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x

Va obliga recurentul inculpat A. la plata sumei de 400 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Invocarea netemeiniciei pedepsei pronunțate. Imposibilitatea examinării pe calea recursului în casație. Respingerea recursului ca nefodat was last modified: august 9th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.