Cuvinte-cheie "conflict negativ de competenta"

  • Aplicarea greșită a contopirii pedepselor. Solicitarea rejudecării cauzei. Stabilirea competenţei de soluţionare

  • Solicitare privind plata drepturilor băneşti reprezentând contravaloare hrana, diurna de misiune și diferenţa de sondă/salariu cumulată cu diferenţa de indemnizaţie pentru întreţinerea soţiei în străinătate

  • Plângere formulată împotriva soluţiei de clasare dispusă de procuror. Stabilirea instanței competente să soluționeze plângerea

  • Solicitare privind obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe de recunoaştere a vechimii în muncă şi la stabilirea drepturilor de pensie aferente

  • Cerere de liberare condiţionată din executarea pedepsei cu închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

  • Cerere privind recunoaşterea stării de discriminare din punct de vedere salarial, emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate și uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate

  • Cauză de micşorare a pedepsei intervenită în cursul judecăţii apelului. Competenţa de soluţionare a cauzei

  • Efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei

  • Solicitare privind obligarea pârâtului la repararea prejudiciului moral cauzat prin fapta sa ilicită. Cuvinte de natură să aducă atingere demnităţii şi onoarei

  • Conflict individual de muncă. Recalcularea drepturilor salariale şi plata diferenţelor salariale ca urmare a recalculării acestor drepturi

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice