Cuvinte-cheie "conflict negativ de competenta"

  • Solicitare privind obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor prestate în calitate de angajat conducător auto cu contract individual de muncă și comunicarea fişei cu calculul detaliat al salariului şi al reţinerilor pentru impozit şi asigurări

  • Contestație împotriva respingerii cererii de înlocuire a arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Stabilirea comepetenței de soluționare a cauzei

  • Solicitare privind dispunerea reîncadrării reclamanților şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi în raport cu funcţiile deţinute sau cu care sunt asimilaţi potrivit legii

  • Cerere privind ridicarea măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii. Însănătoşirea suspectului sau a inculpatului ori intervenirea ameliorării stării sale de sănătate care înlătură starea de pericol

  • Acţiune ce are ca obiect anularea actului administrativ. Refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat

  • Conflict negativ de competenţă. Stabilirea locului de deţinere al petenţilor la data formulării cererii

  • Măsuri compensatorii în favoarea persoanelor care au executat pedepse ori măsuri preventive privative de libertate în condiţii necorespunzătoare. Cazarea în centre de detenţie ori de reţinere şi arestare preventivă lipsite de condiţiile impuse de standardele europene

  • Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în litigiile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene

  • Cerere privind constatarea desfășurării muncii reclamantului în grupa a II-a, precum şi obligarea pârâtei la eliberarea adeverinței pentru încadrarea în grupa de muncă

  • Cerere privind determinarea cu exactitate a sumei de restituit pentru perioada în care reclamanta a fost scutită de la plata impozitului pe venit, rectificarea statelor de plată aferente acestei perioade și depunerea la organul fiscal în vederea restituirii impozitului plătit fără a fi datorat

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice