Modalitatea în care instanţa a procedat la soluţionarea apelului, statuând atât în fapt, cât şi în drept, fără a asculta concluziile părţilor asupra motivelor de apel ce vizau fondul cauzei şi fără a se pronunţa în mod explicit asupra probelor solicitate de către partea pârâtă în legătură cu fondul cauzei, este de natură să afecteze dreptul părţii la apărare, în condiţiile în care, potrivit art. 13 alin. (2) C.proc.civ., părţile au dreptul să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral.
Corelativ dreptului la apărare, revine instanţei de judecată obligaţia de a asigura exercitarea efectivă şi deplină a prerogativelor acestuia, atât prin punerea în discuţie a tuturor cererilor părţilor, inclusiv a celor referitoare la probe, cu respectarea principiului contradictorialităţii, respectiv prin soluţionarea efectivă a acestora, cu motivarea corespunzătoare a dispoziţiei de admitere sau, după caz, de respingere a acestora, dar şi prin ascultarea tuturor susţinerilor părţilor, în fiecare etapă a cercetării procesului şi la momentul dezbaterii în fond a acestuia, relevante fiind, din atare perspectivă, şi dispoziţiile art. 258 C.proc.civ., referitoare la încuviinţarea probelor, din care rezultă a contrario că probele pot fi respinse numai dacă nu sunt întrunite cerinţele din art. 255 din același cod, al cărui alin. (1) prevede că probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului.
Aşadar, încuviinţarea sau respingerea probelor trebuie să fie expresă şi fundamentată pe îndeplinirea sau neîndeplinirea cerinţelor prevăzute la art.255 C.proc.civ., neputând fi dedusă din modul de soluţionare de către instanţa de judecată a altor cereri sau excepţii invocate de către părţi în cursul procesului.

(ICCJ, Secţia I civilă, decizia nr. 1819 din 6 octombrie 2022)