Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
647 views
Prin demersul judiciar înregistrat la 05.04.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C., obligarea societăţii de asigurare la plata sumei de 701,51 RON constând în cheltuieli materiale globale provizorii, precum şi obligarea ambelor pârâte la plata sumei de 90.000 euro echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile derivate din accidentul rutier produs în 01.11.2011.
În legătură cu despăgubirile pretinse, a arătat că, urmare a accidentului produs din culpa numiţilor D. şi E., a suferit vătămări corporale, iar pentru refacerea stării de sănătate au fost necesare 30-35 zile de îngrijiri medicale. A mai detaliat în ce a constat atât prejudiciul material, cât şi cel moral suferit, precum şi beneficiile de care a fost lipsită în perioada de recuperare, ulterior externării din spital.
Relativ la premisele care au condus la formularea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că, potrivit actelor de cercetare penală, la data de 01.11.2011, intervenientul forţat D. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare x şi în timpul tractării unui alt autoturism cu o legătură flexibilă omologată, condus de numitul E., a accidentat-o pe reclamanta A. care tocmai s-a angajat în traversarea străzii de la stânga la dreapta pe sensul de mers al conducătorilor auto.
Tribunalul a respins acţiunea, argumentând că prejudiciul invocat s-a produs ca urmare a faptei victimei înseşi iar, în condiţiile în care reclamanta nu a administrat nicio probă care să conducă la o situaţie de fapt diferită, nu poate fi antrenată, în temeiul art. 1352 C. civ., răspunderea intervenienţilor forţaţi.
Prin motivele de apel ce au avut ca obiect hotărârea primei instanţe de fond, reclamanta a propus proba cu expertiză tehnică auto pentru a se stabili dinamica producerii accidentului, a cauzelor şi împrejurărilor acestuia, şi, implicit, a vinovăţiei fiecărei părţi, ţinând seama şi de faptul că în procesul penal nu a fost efectuată o astfel de expertiză.
În şedinţa publică de la termenul de judecată din 8 ianuarie 2018, instanţa a respins, ca neconcludentă, proba, cu motivarea că a fost solicitată pentru prima dată în faza procesuală a apelului şi nu la fond, unde avea menirea de a stabili temeinicia hotărârii”. S-a mai considerat că la dosar se află suficiente înscrisuri pentru pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale.
Înalta Curte reţine că parte din motivele de recurs formulate de recurentă vizează încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (2) şi 479 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce priveşte măsura de respingere a probei cu expertiza tehnică auto, iar parte pun în discuţie pronunţarea deciziei atacate cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1352 C. civ. şi art. 72 din O.U.G. nr. 195/2002.
Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. reglementează ipoteza când „prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii”.
Instanţa constată că, în speţă, recurenta invocă nesocotirea regulilor referitoare la încuviinţarea probatoriului, învederând că prin respingerea de către instanţa de apel a cererii de încuviinţare a probei cu expertiza auto, i s-a produs o vătămare procesuală ce nu poate fi remediată decât prin anularea hotărârii, întrucât administrarea probei era fundamentală în ceea ce priveşte dezlegarea pricinii sub aspectul aprecierii întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale în sarcina şoferilor implicaţi în accident.
Critica în discuţie se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi este întemeiată, urmând a conduce la soluţia de casare a deciziei atacate şi trimiterea pricinii spre rejudecare instanţei de apel, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.
În completarea dispoziţiilor evocate anterior vin prevederile art. 479 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora „Instanţa de apel va dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.”.
Din economia acestor texte rezultă că probele noi în apel sunt cele solicitate de părţi prin motivele de apel, întâmpinare, dar şi acele probe a căror necesitate ar reieşi din dezbateri, în ambele situaţii acestea nefiind probe administrate şi la prima instanţă.
Astfel, în cazul unui apel motivat, motivelor, mijloacelor de apărare şi dovezilor invocate la prima instanţă apelantul le va putea adăuga, prin criticile formulate, alte motive, mijloace de apărare şi dovezi, cu condiţia ca acestea să nu contravină interdicţiei statuate prin art. 478 alin. (3) C. proc. civ., şi anume să nu conducă la schimbarea calităţii părţilor, a cauzei sau a obiectului cererii deduse judecăţii şi să nu constituie o pretenţie nouă în apel.
Totodată, aceste noi dovezi şi mijloace de apărare, faţă de cele de care partea s-a prevalat în primă instanţă, sunt legate, în principiu, de argumentele redate şi raţionamentul dezvoltat de prima instanţă în considerentele hotărârii atacate, de care părţile iau cunoştinţă în mod necesar după închiderea dezbaterilor şi pronunţarea soluţiei, prin comunicarea hotărârii.
Plecând de la aceste consideraţii teoretice, instanţa constată că reclamanta A. a susţinut, în fundamentarea motivelor de apel, menite să combată argumentele primei instanţe, care a reţinut că nu s-a dovedit prin niciun alt mijloc de probă întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale a intervenienţilor forţati, proba cu expertiza tehnică auto.
Proba, propusă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, a condiţiilor în care acesta putea fi evitat, a normelor legale încălcate şi a persoanelor vinovate de producerea acestuia, reprezintă o probă nouă solicitată de apelanta A. prin motivele de apel, ce nu a fost administrată în primă instanţă.
Chiar dacă părţile au posibilitatea de a justifica probe noi prin cererea de apel, în condiţiile art. 478 alin. (2) şi 479 C. proc. civ., la momentul dezbaterii probatoriilor, instanţa este ţinută să aprecieze asupra cerinţei pertinenţei, concludenţei şi utilităţii probei, pentru soluţionarea cauzei în limitele devoluţiunii ce operează în apel.
Fără a se pronunţa asupra acestor criterii şi în raport de argumentul pentru care proba a fost respinsă, anume că aceasta a fost solicitată pentru prima dată în faza procesuală a apelului şi nu la fond, apreciată ca relevantă în stabilirea întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale în persoana intervenienţilor forţaţi, curtea de apel a nesocotit prevederile art. 478 alin. (2) şi 479 C. proc. civ., producând recurentei o vătămare ce nu poate fi remediată decât prin anularea hotărârii. Mai reţine Înalta Curte că săvârşirea acestei neregularităţi procedurale (manifestată prin respingerea încuviinţării probei cu expertiză tehnică auto) relevă o încălcare a dreptului la apărare şi la un proces echitabil al recurentei, întrucât instanţa, în virtutea rolului activ, avea obligaţia de a administra probe care să conducă la descoperirea adevărului în condiţiile impuse de textele evocate. Or, în faza procesuală a apelului, care are un caracter devolutiv, proba a fost propusă tocmai în vederea clarificării situaţiei de fapt pentru verificarea condiţiilor răspunderii civile delictuale.
În contextul înlăturării cererii de probatoriu, curtea de apel reţine că apelanta A. nu a probat întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale în persoana intervenienţilor forţaţi, caz în care răspunderea acestora pentru un presupus prejudiciu nu poate fi angajată. Or, o astfel de motivare contradictorie nu face posibilă exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs, fiind incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Ca o concluzie a argumentelor expuse, Înalta Curte constată că decizia atacată este nelegală sub aspectul încuviinţării probatoriului şi a lămuririi pe situaţia de fapt vizând incidenţa dispoziţiilor art. 1357 C. proc. civ., sens în care apreciază că sunt întrunite cerinţele cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ. În consecinţă, se va admite recursul promovat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 18 din 8 ianuarie 2018, va fi casată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre rejudecare curţii de apel. Cu ocazia rejudecării, în conformitate cu art. 501 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de fond va proceda, pentru stabilirea completă a situaţiei de fapt, la administrarea probei cu expertiza tehnică auto, urmând a avea în vedere şi celelalte apărări formulate de recurentă prin motivele de recurs şi să dispună, dacă va considera necesar, administrarea şi a altor probe în susţinerea acestor apărări.
Sursa informației: www.scj.ro.
