Cuvinte-cheie "Motive de casare"

  • Contestaţia administrativă împotriva soluţiei de respingere a cererii de finanţare fiind menţinută concluzia că aceasta este incompletă. Respingerea recursului declarat

  • Diminuarea daunelor morale acordate părţii. Realizarea unui just echilibru în stabilirea daunelor morale acordate părţii prin raportare la situaţia de fapt şi probele administrate în cauză

  • Cerere de chemare în judecată privind anularea Raportului de inspecţie fiscală şi a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, necomunicate, precum şi a Deciziei de soluţionare, ca fiind nelegale. Respingerea recursului ca nefondat

  • Critici referitoare la impozitul pe profit aferent diferenţelor dintre veniturile şi cheltuielile înscrise în evidenţa fiscală şi cele înscrise în evidenţa contabilă. Respingerea recursului

  • Calea de atac a recursului. Mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalităţii acesteia

  • Acțiune privind anularea în parte a deciziei de impunere reprezentând impozit pe profit și anularea în parte a raportului de inspecţie fiscală. Respingerea recursurilor ca fiind nefondate

  • Critici privind încheierea de conexare a cererii de anulare a ordinului care formează obiectul dosarului, apreciind că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură. Recurs nefondat

  • Contestaţie administrativă împotriva soluţiei de respingere a cererii de finanţare pentru programul „Casa Verde Fotovoltaice”. Respingerea recursului ca fiind nefondat

  • Cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând contravaloare lucrări executate, precum şi la plata cheltuielilor de judecată. Admiterea recursului declarat, casarea cauzei și trimiterea spre o nouă judecată instanţei de apel

  • Acţiune în constatarea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de lungă durată. Anularea recursului

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice