Cuvinte-cheie "Motive de casare"

  • Solicitare privind anularea în parte a actelor administrative fiscale contestate. Admiterea recursului declarat de pârâte, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu respingerea cererii reclamantei ca fiind neîntemeiată

  • Admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti. Exercitarea căii de atac în condiţiile legii

  • Acțiune în vederea dispunerii anulării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare. Admiterea recursului

  • Imposibilitatea pronunţării unei hotărâri într-un termen mai scurt de 30 de zile. Neimpunerea analizei poziţiilor discordante ale părţilor cu privire la urmarea procedurii prealabile în cazul actelor administrative normative. Recursuri nefondate

  • Contestarea diminuării pierderii fiscale stabilită de către inspecţia fiscală. Ajustarea preţurilor de transfer prin recalcularea intervalelor de comparabilitate

  • Solicitare în vederea obligării pârâtului la înaintarea deciziilor privind acordarea/neacordarea titlului ştiinţific de doctor reclamantului pentru a fi promovate prin ordin de ministru și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Admiterea recursului declarat, casarea sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare

  • Impunerea administrării probelor necesare pentru stabilirea situaţiei concrete a încasării creanţei şi stabilirea impozitului pe profit şi a accesoriilor aferente. Admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă

  • Neconformarea reclamanților la exigenţele cerute de lege şi neformularea criticilor care să poată fi analizate în calea de atac a recursului. Nulitatea recursului

  • Critici privind greşita nereţinere, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în condiţiile în care obligaţia principală, constând în valoarea prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, a fost achitată. Recurs în casație respins ca nefondat

  • Soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese. Admiterea recursurilor declarate, casarea sentințelor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice