Revista Universul Juridic

  • Solicitare privind obligarea pârâților la emiterea unui nou ordin de salarizare, restituirea pentru fiecare lună a diferenţei dintre venitul obţinut şi venitul efectiv plătit actualizată cu indicele de inflaţie și aplicarea dobânzii legale penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective

  • Discursul domnului Ioan Chelaru cu ocazia Zilei Justiției 2023

  • Verificarea admisibilității cererii de executare a mandatelor europene de arestare. Respingerea contestației ca nefondată

  • Nemulțumiri în privința modalității în care instanţa a dispus suspendarea judecăţii pentru lipsa părţilor. Anularea recursului declarat

  • ÎCCJ. Sesizarea CCR în ceea ce privește Legea pentru modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a C. fisc. și Legea privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare

  • Avocații de la Țuca Zbârcea & Asociații deblochează un contract de 290 milioane lei privind achiziția a 100 de autobuze electrice în municipiul București

  • Tranzacţia, act procesual de dispoziţie al părţilor

  • Animalul ca sursă de pericol şi obligaţia de a acţiona

  • (Cât) contează buna-credinţă a făptuitorului la stabilirea răspunderii?

  • Discursul doamnei Corina-Alina Corbu cu ocazia Zilei Justiției 2023

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice