WK
- OPINII | Sebastian Bodu |
Transferul acțiunilor într-o societate comercială (II)
- UJ Premium | Ilie Dumitru |
Drepturile lucrătorilor detașați dintr-un stat membru în alt stat membru al Uniunii Europene
- UJ Premium | Loredana Cochior |
Denunțarea unilaterală a contractului cu executare instantanee
- UJ Premium | Dan Adrian Cărămidariu |
Câteva considerații asupra stadiului aderării României la Uniunea Bancară Europeană
- UJ Premium | Flaminia Stârc-Meclejan |
Responsabilitatea socială corporativă din perspectivă juridică. O discuție actuală
- UJ Premium | Ciprian Ionescu |
Reprezentarea salariaților în negocierea colectivă la nivel de unitate, în sistemul privat, în lumina prevederilor Legii nr. 1/2016 prin care a fost modificată Legea nr. 62/2011 a dialogului social
- UJ Premium | Petru Hobincu |
Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări – considerații practice asupra unor elemente de neconstituționalitate
- UJ Premium | Szilard Sztranyiczki |
Considerații cu privire la dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic, precum şi dreptul de abitație special al acestuia
- UJ Premium | Corneliu Bențe |
Profesii. Expert legislația muncii
- UJ Premium | Marius Petroiu |
Epopeea accesului organelor de stat la datele de trafic, de identificare a echipamentelor și de localizare
- UJ Premium | László Diósi |
Creditarea, în contextul economic și legislativ românesc
- UJ Premium | Laura Georgescu |
Cazurile suspendării de drept a contractului individual de muncă
- UJ Premium | Ştefan Ene |
Aspecte juridico-procedurale privind investigarea şi evaluarea poluării solului şi subsolului
- OPINII | Sebastian Bodu |
Transferul acțiunilor într-o societate comercială (I)
- SENIOR-EDITOR | Alexandru Țiclea |
Admisibilitatea contestației în anulare specială – o nouă viziune
- UJ Premium | Stan Tîrnoveanu și Irina Crăciun |
Dreptul de opțiune al practicianului în insolvență cu privire la soarta contractelor debitorului, în curs la data deschiderii procedurii – „corsetul” libertății contractuale
- UJ Premium | Constantin Mihai Banu |
Instrumente pentru sporirea transparenţei procesului legislativ la nivelul Uniunii Europene. Reflecţii asupra câtorva aspecte vizate de noul acord interinstituţional privind o mai bună legiferare (I)
- UJ Premium | Ilie Dumitru |
Exercitarea unei profesii sau practicarea unei meserii în mod nelegal – analiza răspunderii penale a nerespectării legislaţiei muncii în anumite sectoare de activitate
- UJ Premium | Ianfred Silberstein |
Negocierea între părți a contractului de credit
- UJ Premium | Călin M. Costin |
Răspunderea civilă delictuală a persoanei juridice pentru fapta proprie. Admisibilitatea cumulului acestei răspunderi cu răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Dreptul de opţiune al persoanei vătămate între cele două forme de răspundere civilă – studiu de caz
- UJ Premium | Ana Ştefănescu și Viorel Rotilă |
Actualitatea „dezrobitului modern” în dreptul muncii și exemplul exploatării cadrelor sanitare din perspectiva gărzilor
- UJ Premium | Bogdan Țene |
Clauze abuzive în contractele de credit, așa cum rezultă din practica judiciară
- UJ Premium | Nora Andreea Daghie |
Pronunțarea unei decizii de neconstituționalitate pe parcursul derulării unei proceduri speciale de înstrăinare a unor bunuri imobile din proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale. Efecte
- UJ Premium | Marioara Țichindelean |
Considerații referitoare la modificările și completările aduse Legii dialogului social nr. 62/2011 prin Legea nr. 1/2016