
Dan Adrian Cărămidariu
Este avocat la Bercea & Asociații S.C.A., Timișoara și lector universitar la Universitatea de Vest din Timișoara și doctorand în drept (Contractele standard în afaceri) la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept.
2014 și în prezentÎn calitate de asitent la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept:
- Activităţi de cercetare ştiinţifică – drept comercial, drept bancar, drept european;
- Activități didactice – drept comercial, drept european al instituțiilor bancare, fiscalitate, economie.
2013 și în prezent
În calitate de avocat la Bercea & Asociații S.C.A., Timișoara:
- Activităţi de consultanță juridică și reprezentare
2014 și în prezent
Doctorand în drept (Contractele standard în afaceri) la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept
2014 - 2015
Cercetător postdoctorand (Uniunea Bancară Europeană și România) la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor
2013 - 2014
Masterat în dreptul afacerilor
2009 - 2013
Licențiat în drept, Științe juridice la Universitatea de Vest din Timișoara Facultatea de Drept
2009 - 2012
Doctor în economie, distincția foarte bine
Titlul tezei: Actualitatea intervenționismului în contextul crizei mondiale. Gândirea economică și programele de guvernare din România după 1989 la Universitatea de Vest din Timișoara Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor
2002 - 2006
Licenţiat în economie Știinţe economice la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Științe Economice