Cuvinte-cheie "Conditii de admisibilitate"

  • Invocarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate către autorităţile străine. Recurs respins ca nefondat

  • Invocarea motivelor străine de natura cauzei reţinute în motivarea hotărârii și reguli de procedură civilă ce au fost încălcate de instanţa de recurs. Respingerea recursului ca nefondat

  • Motiv de revizuire privind nesocotirea de către instanţă a principiului disponibilităţii. Respingerea cererii de revizuire ca inadmisibiliă

  • Cerere în vederea anulării oricărui demers efectuat ca urmare a încheierii actelor adiţionale la contractul individual de muncă şi modificarea statelor de plată întocmite în baza actelor adiţionale

  • Invocarea unui titlu provenind de la reclamantul proprietar. Criticarea soluţiei de respingere a acţiunii în revendicare. Respingerea recursului declarat

  • Amânarea pronunţării soluţiei asupra apelurilor după soluţionarea cererii de recuzare de către completul imediat următor. Admiterea recursului declarat, casarea încheierii recurate şi dispunerea sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate

  • Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul. Hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri

  • Excepţia de neconstituţionalitate. Mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României

  • Infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu. Obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit de către un funcționar public

  • Invocarea nelegalității pedepselor aplicate în apel și încălcarea principiului non reformatio in pejus. Respingerea recursului ca nefondat

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice