Cuvinte-cheie "cererea de recurs"

  • Cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac înainte de a fi invocată din oficiu excepţia tardivităţii. Admiterea recursului declarat, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare

  • Neconformarea reclamanților la exigenţele cerute de lege şi neformularea criticilor care să poată fi analizate în calea de atac a recursului. Nulitatea recursului

  • Obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru. Anularea recursului declarat ca fiind netimbrat

  • Prezentare a cadrului legislativ care, în opinia recurentei, vine în sprijinul susţinerii sale vizând caracterul de act administrativ cu caracter normativ al actului atacat în prezenta cauză. Admiterea excepţiei nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât

  • Obligaţia reclamantului de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru. Recurs anulat ca netimbrat

  • Calea de atac a recursului. Mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalităţii acesteia

  • Cererea de repunere în termenul de declarare a recursului. Respingerea recursului declarat

  • Solicitarea încetării și interzicerii practicilor de concurenţă neloială din partea pârâţilor, de atragere a piloţilor maritimi salariaţi ai firmei pentru desfăşurarea activităţilor profesionale-salariale sau de altă natură în cadrul firmei și încetarea şi interzicerea practicilor de concurență neloială din partea pârâţilor, de captare-atragere, deturnare a clientelei reclamantei pentru desfăşurarea activităților profesionale-comerciale

  • Acţiune în constatarea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de lungă durată. Anularea recursului

  • Critici privind deciziile recurate din perspectiva nerespectării dreptului la apărare. Anularea căii de atac

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice