Cererea de repunere în termenul de declarare a recursului. Respingerea recursului declarat

30 mai 2023
Vizualizari: 386
  • NCPC: art. 10 alin. (1)
  • NCPC: art. 181 alin. (1) pct. 2
  • NCPC: art. 182
  • NCPC: art. 185 alin. (1)
  • NCPC: art. 186 alin. (1)
  • NCPC: art. 421 alin. (2)
  • NCPC: art. 496

Prin cererea înregistrată la 28 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Primăria Municipiului București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:

– să se constate că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului din București, respectiv pentru acordarea de măsuri compensatorii constând în puncte pentru imobilul din București, în cotă de 1/1;

– să se anuleze parțial, respectiv să se modifice decizia pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor din 31.08.2016 prin care s-au acordat măsuri compensatorii în valoare de 417.609 de puncte pentru dosarul înregistrat la Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților (ANRP);

– să fie obligată pârâta Primăria Municipiului București să emită, în favoarea reclamantei, o dispoziție cu propunere de restituire în natură a imobilului din București, acolo unde este posibil, chiar si pentru o suprafața de teren parțială din imobil;

– să emită în favoarea reclamantei o dispoziție cu propunere de acordare de măsuri compensatori prin puncte pentru suprafața de teren ce nu a putut fi restituită în natură;

– obligarea CNCI să emită în favoarea reclamantei, în cadrul dosarului nr. x C. civ. al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietarilor (ANRP), o decizie de restituire în natură pentru imobilul din București sau o decizie de acordare de măsuri compensatorii.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1647 din 27 septembrie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, art. 421 alin. (2) raportat la art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că, prin cererea de recurs, recurenta revizuentă a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului.

În motivarea acestei cereri, a arătat că a fost împiedicată să ia cunoștință de căile de atac și de soluțiile pronunțate, cu atât mai mult cu cât prezența părților nu este obligatorie la instanță, iar lipsa părții la proces nu poate fi înțeleasă ca o renunțare la drepturile sale procesuale.

Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt nefondate, iar cererea de repunere în termenul de declarare a recursului urmează să fie respinsă.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.:

„Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.

Prin urmare, decăderea este o sancțiune legală, în scopul respectării termenelor de procedură, rațiunea și importanța decăderii fiind determinate tocmai de necesitatea stabilirii unor termene imperative de natură a disciplina activitatea procesuală.

Potrivit art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., „Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate” iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „în acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen”.

Din analiza prevederilor legale enunțate, reiese că, pentru a beneficia de repunerea în termen, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să fie cauzată de motive temeinic justificate, dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Analizând cererea de repunere în termen, Înalta Curte constată că recurenta nu prezintă și nu dovedește instanței care au fost motivele întemeiate, în sensul legii, ce au împiedicat-o să declare calea de atac în termen.

Se reține că, în susținerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, recurenta critică și măsurile dispuse de instanța care a soluționat contestația în anulare; acest susțineri nu pot fi avut în vedere decât în cadrul unui recurs declarat în termen, ceea ce nu este cazul în speță, și nu pot servi la fundamentarea cererii de repunere în termen.

În concluzie, văzând și dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că lipsa de diligență a recurentei în conducerea procesului declanșat la inițiativa sa nu poate fi asimilată unei împrejurari mai presus de voința părții, în sensul textului de lege citat anterior, care să o fi împiedicat pe aceasta să exercite calea de atac înăuntrul termenului definit de lege, partea având la dispoziție multiple mijloace de a înregistra, pe rolul instanței, cererea de recurs.

Față de aceste considerente, Înalta Curte reține că aspectele invocate nu pot fi apreciate ca motive temeinice, de natură să o fi împiedicat pe contestatoare să exercite recurs în termenul prevăzut de lege, sens în care se va respinge cererea de repunere în termenul căii de atac, formulată de recurenta A..

Cu privire la excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Din cuprinsul dosarului, rezultă că hotărârea atacată a fost pronunțată la 22 noiembrie 2021, iar recursul a fost declarat la 12 februarie 2022 de recurenta contestatoare A., după cum rezultă din ștampila oficiului poștal aplicată pe plicul cu care a fost expediat memoriul de recurs, aflat la dosarul pendinte.

Prin raportare la dispozițiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., se constată că recursul declarat la 12 februarie 2022 a fost formulat cu depășirea termenului „de 5 zile de la pronunțare”, prevăzut de dispozițiile legale citate.

Conform art. 181 alin. (1) pct. 2 cu referire la art. 182 din C. proc. civ., termenul de recurs s-a împlinit la 28 noiembrie 2021, care a fost o zi lucrătoare.

Față de aspectele prezentate și având în vedere respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, în raport de art. 496 cu referire la art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv declarat, recursul formulat de revizuenta A..

Sursa informației: www.scj.ro.

Cererea de repunere în termenul de declarare a recursului. Respingerea recursului declarat was last modified: mai 30th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.