Tag "Nulitate"

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Încălcarea normelor de procedură privind legalitatea citării persoanei juridice. Semnarea procesului-verbal de comunicare a citaţiei de către o persoană care nu avea atribuția primirii corespondenței

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Insolvenţă. Aplicarea regimului juridic de drept comun al nulităţii. Desfiinţarea actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Nulitatea deciziei de sancţionare disciplinară. Lipsa motivării. Neindicarea datei săvârşirii faptelor calificate ca reprezentând abateri disciplinare

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Interdicţia emiterii deciziei de concediere pe durata cât salariatul se află în incapacitate temporară de muncă.Condiţiile în care operează

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Concordat. Omologare. Nerespectarea prevederilor legale în materia ajutorului de stat. Consecinţe

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Reprezentarea asociaților în Adunarea Generală. Condiții

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Societăți comerciale cu capital privat. Ofertă de licitație publică. Formarea progresivă a contractului

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contract de vânzare cumpărare încheiat ulterior deschiderii procedurii insolvenţei. Aplicarea eronată a principiului validităţii aparenţei în drept

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Obligativitatea cercetării disciplinare prealabile şi a descrierii faptei care reprezintă abatere disciplinară. Sancţiunea nerespectării acestei obligaţii

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Hotărâre AGA. Acţiune în constatarea nulităţii absolute. Divizare parţială asimetrică. Condiţii şi efecte

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice