Cuvinte-cheie "Contestatie"

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contestație. Extrădare. Măsuri preventive. Control judiciar

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Calea de atac împotriva soluţiei privind cererile de restituire a unor bunuri, ridicate cu ocazia percheziţiei, în cursul urmăririi penale. Competență materială

  • Contestaţie împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Hotărâre adoptată în procedura de desemnare şi alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Contestaţie. Calitate procesuală activă

  • Cerere privind constatarea inexistenţei deciziei de sancţionare și obligarea intimatei la reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior

  • Expertiză în legătură cu valabilitatea ori contrafacerea unui brevet. Expert care are o altă calificare profesională în raport cu domeniul tehnic la care se referă invenţia. Recurs respins ca nefondat

  • Infracțiunea de fals. Desfiinţarea unui înscris. Restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii

  • Impunerea menţinerii arestării în vederea predării. Durata totală până la predarea efectivă către statul membru emitent

  • Analiza excepţiei de perimare a căii de atac invocată din oficiu

  • Cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Menţinerea măsurii arestării faţă de persoana solicitată

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice