Potrivit art. 1266 alin. (1) C. civ., contractele se interpretează după voința concordantă a părților şi nu după sensul literal al termenilor, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 1267 din același cod, clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului.
Intenția legislatorului a fost ca atunci când se procedează la interpretarea unei clauze să nu se extragă din contextul convențional respectiva stipulație contractuală, mai cu seamă dacă astfel se intră în contradicţie cu înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului. Aceasta, întrucât numai prin cercetarea ansamblului contractului se poate ajunge la stabilirea voinţei comune a părţilor, regula din art. 1267 completând, de altfel, regula de interpretare după voinţa concordantă a părţilor.
Prin urmare, pentru determinarea înţelesului ce rezultă din ansamblul contractului nu doar că este permisă, ci chiar legiuitorul impune, prin alin. (2) al art. 1266 C. civ., să se recurgă la elementele de raportare enumerate de această din urmă normă, și anume: scopul contractului, negocierile purtate de părţi, practicile stabilite între acestea şi comportamentul lor ulterior încheierii contractului.
Astfel, în condițiile în care voința părților unui contract de servicii de consultanță imobiliară pentru managementul de proiect a fost aceea de a stipula plata unui onorariu suplimentar doar în cazul implementării cu succes a proiectului manageriat de consultant, extinderea aplicabilității clauzei şi pentru ipoteza vânzării terenului în starea lui iniţială, respectiv ca teren arabil, reprezintă o interpretare și aplicare greșită a legii, contrară dispozițiilor art. 1266 şi 1267 C. civ.
(ICCJ, Secția a II-a civilă, decizia nr. 764 din 31 martie 2022)
