Prescripția dreptului la acțiune în materia răspunderii statului pentru privarea nedreaptă de libertate. Efectele deciziilor de neconstituționalitate asupra termenului de exercitare a acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, la data de 10 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestuia din urmă la plata cu titlu de daune materiale a sumei de 500.000 euro, echivalentul în RON, reprezentând prejudiciul moral suferit în urma privării de libertate în cursul procesului penal pentru arestarea preventivă nedreaptă dispusă faţă de acesta, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 538 C. proc. pen., art. 1349 şi urm. C. civ., decizia CCR nr. 136/2021, art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Constituţia României.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1660 din 17 iunie 2024)

Interpretarea sintagmei „zile de inactivitate” în contextul despăgubirilor pentru daune morale cauzate de atacul unui exemplar de faună protejată. Raportul dintre norma specială și dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secţia civilă, la data de 21 aprilie 2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a solicitat următoarele:

1. obligarea Ministerului pârât la despăgubirea sa cu suma de 2.000 RON, daune materiale, şi 50.000 euro, plătibili în RON la cursul B.N.R. din data plăţii, reprezentând daune morale, ca urmare a suferinţelor reclamantului în urma atacului unui animal sălbatic specia urs, eveniment survenit la data de 30.08.2021;

2. obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aplicată la cuantumul despăgubirilor, calculată în principal de la data evenimentului, 30.08.2021, şi până la data plăţii efective, iar în subsidiar de la data cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective;

3. obligarea celor ce se vor opune acţiunii la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1661 din 17 iunie 2024)

Incidența momentului cunoașterii efective a întinderii prejudiciului asupra curgerii termenului de prescripție într-o acțiune în despăgubiri derivată din întârzierea executării obligației de plată a unei autorități administrative în materia garanțiilor de asigurare

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 31.03.2021, astfel cum a fost completata prin cererea depusă la dosar în data de 31.08.2021, respectiv notele de şedinţă din data de 03.10.2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor obligarea acestuia la solutionarea cererii de plată înregistrate la F.G.A. sub nr. x/3.11.2016 si, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la F.G.A. sub nr. x/3.11.2016 constând: în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,1%/zi întârziere conform Ordinului CSA 14/2011, calculate până la data de 29.10.2021, iar, în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. mr. 13/2011, cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 2129 din 11 aprilie 2024)

Momentul obiectiv al cunoașterii prejudiciului, reper pentru începutul prescripției în acțiunile statului întemeiate pe răspunderea civilă delictuală a unei autorități administrative

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 06 august 2021, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.135.566 RON reprezentând diferenţa dintre valoarea de 2.190.000 RON – preţul imobilului stabilit prin raportul de evaluare nr. x/17.02.2009 de către S.C. A. S.R.L. şi valoarea de 54.434 RON stabilită cu respectarea standardelor internaţionale de evaluare a imobilului teren în suprafaţă de 303 mp, situat în fosta str. x, Bucureşti, actualizată cu indicele de inflaţie de la data emiterii titlurilor de conversie şi până la data plăţii efective şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data emiterii titlurilor de conversie şi până la data plăţii.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1457 din 28 mai 2024)

Momentul de început al termenului de prescripție într-o acțiune în răspundere delictuală formulată de stat, pentru prejudiciul rezultat din supraevaluarea unor imobile în cadrul procedurii administrative de despăgubire

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 02 septembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) la plata sumei de 463.482 RON, actualizată cu indicele de inflaţie de la data emiterii titlurilor de conversie şi până la data plăţii efective şi a dobânzii legale aferente (calculate de la data emiterii titlurilor de conversie şi până la data plăţii), reprezentând diferenţa dintre valoarea stabilită cu respectarea standardelor internaţionale de evaluare a imobilului teren intravilan de 475,46 mp situat în Galaţi, judeţul Galaţi şi valoarea de 559.496 RON reprezentând preţul imobilului stabilit prin raportul de evaluare nr. x/9.07.2009.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1459 din 28 mai 2024)

Limitele controlului judecătoresc asupra rezoluțiilor Inspecției Judiciare. Necesitatea soluționării prealabile a plângerii pentru legalitatea sesizării Comisiei de evaluare

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.06.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Inspecţia Judiciară şi B., solicitând, în baza art. 45^1 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, desfiinţarea rezoluţiei C22-894 emise la data de 7.06.2022 de Inspectorul Şef al Inspecţiei Judiciare; rezoluţiei de clasare nr. 836/05.05.2022 emisă de Inspecţia Judiciară în mod ilegal, în beneficiul numitului B., în dosarul nr. x; dispoziţiei din rezoluţia nr. 922/2022, emisă de către Inspecţia Judiciară la data de 17 mai 2022 în lucrarea nr. x privind sesizarea Comisiei de evaluare a activităţi profesionale a judecătorilor constituită la nivelul Curţii de Apel Bucureşti.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1863 din 2 aprilie 2024)

Controlul de legalitate al actelor administrative normative. Admiterea recursului și respingerea cererii de anulare a ordinului privind contribuțiile furnizorilor de servicii comunitare de utilități publice

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (ca efect al declinării de competenţă, dispusă prin sentinţa civilă nr. 85/18.08.2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal), reclamanta A. şi Comunale a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, anularea Ordinului nr. 563/2020 pentru modificarea Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 79/2017 privind modalitatea de achitare a contribuţiei prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, aprobat prin Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 22/2017, precum şi suspendarea actului atacat, în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea de şedinţă din 15.12.2021, Curtea a respins, ca nefondate, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârâtă prin întâmpinare, pentru motive expuse în respectiva încheiere.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 307 din 22 ianuarie 2024)

Răspunderea autorității publice pentru prejudiciile cauzate prin emiterea unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale. Obligarea la plata dobânzilor legale și a actualizării sumelor reținute nelegal

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în data de 22 iulie 2022, în dosarul nr. x/2022, reclamantele A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 01 ianuarie 2022, a disp. art. XXIV, pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, privind unele masuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în MO. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie şi, respectiv:

1. Obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata unor sume egale cu sumele reţinute începând cu luna ianuarie 2022, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o baza lunară de calcul a contribuţiei de 10%, din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reţinere din pensiei şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei – art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004.

2. Obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului/art. 6 din O.G. n r. 13/2011.

3. Obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensii a contribuţiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunţării hotărârii.

4. Obligarea pârâtului la plata eventualelor cheltuieli de judecată, ocazionate de introducerea prezentului proces.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 847 din 14 februarie 2024)

Protecția reputației și libertatea de exprimare. Delimitarea răspunderii civile delictuale

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a civilă – la data de 02.10.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C. solicitând: să se constate încălcarea dreptului la onoare, demnitate, reputaţie, imagine şi viaţă privată, drepturi nepatrimoniale ce au fost nesocotite de către pârâţi prin săvârşirea faptelor prevăzute de art. 74 lit. f) din C. civ. atragerea răspunderii delictuale a pârâţilor, în sensul obligării acestora la repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamantului, prin plata în solidar a sumei de 250.000 RON, reprezentând daune morale datorate pentru atingerea adusă drepturilor la onoare demnitate, reputaţie şi viaţa privată; obligarea pârâţilor la publicarea, pe cheltuiala lor, a dispozitivului hotărârii pronunţate de instanţa de judecată, într-un ziar de largă circulaţie, publicarea dispozitivului hotărârii pe site-ul www.x.ro; obligarea pârâţilor de a înlătura toate articolele, materialele si postările referitoare la reclamant din spaţiul public.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 98 din 18 ianuarie 2024)

Momentul obiectiv al începerii prescripției și consecințele pasivității procesuale. Respingerea recursului ca nefondat

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 decembrie 2022 pe rolul Tribunalul Mehedinţi, reclamanta Agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă Mehedinţi a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 267212,03 RON, ce reprezintă cheltuieli suportate din bugetul reclamantei şi nerambursate, aferente Proiectului „Necesitate, oportunitate, eficienţă şi eficacitate în SPO” şi actualizarea sumei de 267.272,03 RON la data plăţii efective.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 8 din 16 ianuarie 2024)

Examinarea prescripției extinctive în litigii privind despăgubirile acordate de ANRP. Considerații asupra aplicării legii și jurisprudenței

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă în data de 23.08.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 804.368 RON reprezentând diferenţa dintre valoarea de 904.000 RON – preţul imobilului stabilit prin raportul de evaluare nr. x/22.12.2008 de către expert evaluator A. S.A. şi valoarea de 99.632 RON stabilită cu respectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare a Imobilului format din teren intravilan în suprafaţă de 302,42 mp, situat în Piteşti, judeţul Argeş, conform dosarului nr. x, actualizată cu indicele de inflaţie de la data emiterii titlurilor de conversie şi până la data plăţii efective. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data emiterii titlurilor de conversie şi până la data plăţii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 103 din Legea nr. 71/2011, art. 998-1.000 alin. (3) C. civ. din 1864 şi art. 35 alin. (1) şi (3) din Decretul nr. 31/1954.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 999 din 10 aprilie 2024)

Cerere privind anularea amenzii contravenţionale şi exonerarea reclamantei de la plata acesteia. Înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertismentul

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 februarie 2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării („Consiliul”, „CNCD”), a solicitat:

(i) anularea Hotărârii CNCD nr. 699/7.10.2020 şi a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, inclusiv a actului procedural al autosesizării şi, pe cale de consecinţă, (ii) anularea sancţiunii primite, respectiv anularea amenzii contravenţionale în valoare de 5.000 RON şi exonerarea reclamantei de la plata acesteia.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 672 din 7 februarie 2024)

Argumente referitoare la cuantumul daunelor morale şi modalitatea de calcul a acestora, apreciind că suma stabilită de instanţele care s-au pronunţat în cauză nu acoperă decât într-o mică măsură prejudiciul fizic şi psihic suferit. Casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, sub nr. x/2021, la data de 2 noiembrie 2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, obligarea pârâtului la plata sumei de 80.000 euro – daune morale şi 5.000 RON – daune materiale, pentru prejudiciul suferit ca urmare a leziunilor suferite în urma atacului unui urs, la care să se adauge dobânda legală, de la data evenimentului şi până la data plăţii efective.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 708 din 18 martie 2024)

Obligaţia comitentului să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 05.10.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B. şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea hotărârii nr. 613/25.08.2021 pronunţată de CNCD în dosarul nr. x/2020, prin care s-a constatat că faptele sesizate prin petiţia nr. 2581/05.05.2020 intră sub incidenţa art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. f) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, şi a dispus aplicarea sancţiunii cu avertisment pentru B., respectiv pentru A., pentru faptele prevăzute la art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. f) din O.G. nr. 137/2000.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 387 din 25 ianuarie 2024)

Nemotivarea actului administrativ fiscal. Încălcarea dreptului părţii la un proces echitabil. Respingerea recursului formulat ca fiind nefondat

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 12.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. în insolvenţă, prin administrator judiciar B.., a chemat în judecată pe pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi – Administraţia Pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Galaţi (ACM Galaţi) şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând instanţei de judecată:

– anularea Deciziei de Soluţionare atât cu privire la soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei fiscale prealabile cu privire la suma de 6.912.369 de RON (principal şi accesorii), cât şi cu privire la soluţia de respingere a motivelor de nelegalitate invocate pe calea contestaţiei şi analizate la paginile 14-15 din decizie;

– anularea actelor de impunere constând în Decizia de Impunere pentru Principal, Decizia de Accesorii şi Raportul de Inspecţie Fiscală;

– cu privire la soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei, constatarea expirării termenului de 6 luni prevăzut de art. 281 (5) Codul de procedură fiscală, pronunţarea asupra fondului raportului juridic fiscal (atât cu privire la creanţa principală, cât şi cu privire la creanţa accesorie) şi, în consecinţă, anularea actelor de impunere constând în Decizia de Impunere pentru Principal Decizia de Accesorii si Raportul de Inspecţie Fiscală;

– obligarea DGSC la reluarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiilor fiscale;

– obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea prezentei cauze.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 300 din 18 ianuarie 2024)

Solicitarea obligării pârâtei la repartizarea aleatorie a reclamantului la un fond de pensii administrat privat, de la data la care avea acest drept, prin repunerea în situaţia legală reglementată și plata retroactivă a cotelor de contribuţie la un fond de pensii privat

Prin cerere de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal (ca efect al declinării de la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1193/07.03.2022), reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii Publice, a solicitat obligarea pârâtei la repartizarea aleatorie a sa la un fond de pensii administrat privat, de la data la care avea acest drept, prin repunerea în situaţia legală reglementată de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei – CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE, la plata retroactivă a cotelor de contribuţie la un fond de pensii privat, începând cu data de 19.11.2008, conform situaţiei pe care o va prezenta în cuprinsul prezentei cereri de chemare în judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 19 din 9 ianuarie 2024)

Cerere privind obligarea pârâţilor la includerea în lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100%, a medicamentului indicat de reclamanți. Respingerea recursului ca fiind nefondat

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii:

– în principal, obligarea acestora la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin) pentru indicaţia Glioblastom;

– în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicaţiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparenţă decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04.09.2018.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 4605 din 13 octombrie 2022)

Instituirea momentului obiectiv de începere a termenului de prescripţie. Asigurarea armonizării necesităţii ocrotirii efective a victimei faptei ilicite cu cea a asigurării finalităţii practice a prescripţiei extinctive

Prin cererea de chemare în judecată formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, la data de 26 august 2021, sub nr. x/2021 reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 802.500 RON reprezentând parte din diferenţa dintre valoarea de 1.302.500 RON – preţul imobilului stabilit prin raportul de evaluare nr. x din 15 iunie 2009 de către A. şi valoarea de 121.196 RON stabilită cu respectarea standardelor internaţionale de evaluare a imobilului – teren intravilan în suprafaţa de 1.000 mp, situat în Bucureşti, Şoseaua Bucureşti-Târgovişte nr. 8, actualizată cu indicele de inflaţie de la data emiterii titlului de conversie şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data emiterii titlului de conversie şi până la data plăţii.

Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat cerere de chemare în garanţie a A. şi a numitei B..

În şedinţa publică din data de 13 mai 2022 tribunalul a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în garanţie.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2680 din 14 decembrie 2023)