Cerere privind anularea amenzii contravenţionale şi exonerarea reclamantei de la plata acesteia. Înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertismentul

22 ian. 2025
Vizualizari: 295
  • Legea nr. 554/2004: art. 20 alin. (1)
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
  • NCPC: art. 498
  • O.G. nr. 137/2000: art. 11
  • O.G. nr. 137/2000: art. 12
  • O.G. nr. 137/2000: art. 13
  • O.G. nr. 137/2000: art. 14
  • O.G. nr. 137/2000: art. 15
  • O.G. nr. 137/2000: art. 2 alin. (1)
  • O.G. nr. 137/2000: art. 26
  • O.G. nr. 137/2000: art. 6
  • O.G. nr. 137/2000: art. 7
  • O.G. nr. 137/2000: art. 8
  • O.G. nr. 137/2000: art. 9

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 februarie 2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării („Consiliul”, „CNCD”), a solicitat:

(i) anularea Hotărârii CNCD nr. 699/7.10.2020 și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, inclusiv a actului procedural al autosesizării și, pe cale de consecință, (ii) anularea sancțiunii primite, respectiv anularea amenzii contravenționale în valoare de 5.000 RON și exonerarea reclamantei de la plata acesteia.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 672 din 7 februarie 2024)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, pentru următoarele considerente:

La originea cauzei se află cererea de chemare în judecată formulată de societatea reclamantă A. îndreptată împotriva Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care a solicitat anularea Hotărârii pârâtului nr. 699/07.10.2020, de constatare a faptei de discriminare constând în aceea că, reclamanta, în calitate de titulară a licenței audiovizuale aferentă postului de televiziune D., deținătorul site-ul digi24.ro și a paginii de x D. a permis publicarea pe pagina de x a canalului de televiziune D. a unor comentarii discriminatorii la adresa comunității maghiare din România și nu a reacționat în niciun fel, platforma acesteia neavând un „filtru uman” care să citească comentariile la știrile postate, tot procesul de filtrare fiind unul automat pentru cuvinte sau expresii care sunt vulgare, setat la nivel „ridicat”, însă niciunul dintre cuvintele predefinite nu poate fi unul care să sugereze discriminarea unei persoane sau a unei comunități și încălcarea dreptului la demnitate. S-a considerat că fapta sesizată reprezintă discriminare în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) și 11, art. 15, art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și a fost aplicată reclamantei amendă contravențională de 5000 RON.

În esență, societatea reclamantă susținea că fapta de discriminare pe criteriu etnic nu există, că și dacă fapta ar prezenta elementele constitutive ale faptei de discriminare, nu poate fi ținută răspunzătoare pentru comentariile și părerile utilizatorilor platformei x și, implicit, că a fost încălcată libertatea sa de exprimare.

Curtea de Apel București a admis cererea reclamantului și a anulat în tot hotărârea CNCD atacată.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta B., ca persoană pretins vătămată, care a sesizat CNCD.

Soluția primei instanțe este nelegală, nefiind împărtășită de instanța de control judiciar.

Analizând grupat criticile recurentei B. și apărările intimatei A., Înalta Curte le va răspunde prin considerente comune.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept.

Acest motiv de casare se poate referi, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În speță, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării greșite a prevederilor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Observând Hotărârea nr. 699/2020 se constată că reclamanta a fost sancționată contravențional ca urmare a reținerii incidenței prevederilor art. 2 alin. (1) și alin. (11), art. 15, art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 potrivit cărora:

„Art. 2 (1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. (…) (11) Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1) – (7) atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Art. 15 Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Art. 26 (1) Contravențiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) și (7), art. 6-9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) și (6), art. 12, 13, 14 și 15 se sancționează cu amendă de la 1.000 RON la 30.000 RON, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate”.

CNCD a reținut în sarcina A. fapta de a permite publicarea pe pagina de x a canalului de televiziune D. a unor comentarii discriminatorii la adresa comunității maghiare din România și, pe de altă parte, fapta de a nu reacționa în niciun fel la acestea.

S-a considerat că neștergerea de pe propria pagină de x a comentariilor: „Nu punem indicatoare în maghiară”, „Mă piș pe drepturile voastre dacă trăiți în Romania, popor jegos care nu știți pe unde iernați, bozgori împuțiți”, „Separatiștii în SICRIE”, „Doamne, răutatea este în maghiari, nu noi îi provocăm, ci ei pe noi”, „Dacă nu le convine, pot pleca”, „Pe unguri nu ai să-i mulțumești niciodată”, „Vă impun ca cetățean român să desființați plăcuțele bilingve pe tot ținutul României”, „Să ziceți mersi că aveți buletine românești”, „În vară o să le vopsesc și eu, iarăși”, „Foarte bine a făcut! În Romania trebuie scris doar în limba Română”, „AFARA CU EI DIN ROMANIA”, „Cinste lui, lor cine a făcut asta!”, „In Mongolia cu ei!”, „Așa, ar trebui toate să fie șterse”, „Nația asta spurcată să dispară în bozgorimea lor!”, „Bozgorii împuțiții se cred stăpâni în România!”, „Măi p… de IPJ, este ROMANIA nu bozgorimea voastră, dispăreți la hortiști ca să nu fiți nimiciți cu hoardele voastre cu tot!”, „Afară cu bozgorii din țară!”, reprezintă discriminare fiind o diferențiere pe criteriul apartenenței etnice care a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la demnitate și, în același timp, fiind un comportament manifestat public, având caracter de propagandă sau de instigare la ură pe criteriul etnic.

Observând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte va reține, prin prisma jurisprudenței CEDO invocată de părți, că fapta imputată reclamantei, în forma lipsei de reacție, îndeplinește condițiile stabilite de lege pentru a putea fi calificată ca fiind discriminare în sensul unui comportament care aduce atingere demnității unei comunități, legat de criteriul apartenenței etnice, faptă incriminată de art. 15 O.G. nr. 137/2000.

În ceea ce privește incidența în cauză a jurisprudenței CEDO invocată, se vor reține aspectele esențiale rezultate din hotărârile instanței europene.

Prin Cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și ind ex.hu ZRT contra Ungariei (2016) s-a stabilit că autoritățile ungare nu au realizat un echilibru adecvat între dreptul reclamanților în temeiul art. 10 din CEDO (libertatea de exprimare), ca protagoniști în furnizarea unei platforme pe internet pe care sunt publicate comentarii ofensatoare și protecția reputației, ca aspect al vieții private, protejată de art. 8 din Convenția Drepturilor Omului.

Concluziile la care CEDO a ajuns în această cauză au vizat, în esență, raționamentul instanțelor ungare ce au impus o răspundere obiectivă pentru comentariile ilegale făcute de cititori. CEDO a considerat că acest raționament a plasat „o previziune excesivă și impracticabilă capabilă să submineze libertatea dreptului de a transmite informații pe Internet”.

În fond, CEDO a recunoscut importanța libertății de exprimare pe internet, inclusiv în cadrul comentariilor postate pe portalurile de știri și a clarificat că furnizorii de conținut nu pot fi ținuți responsabili în mod obiectiv pentru conținutul creat de utilizatori, fără a lua în considerare sistemele de notificare și eliminare pe care le-au implementat.

Aceste concluzii își găsesc ecou în speță în privința răspunderii obiective pentru fapta de a permite publicarea pe pagina de x a canalului de televiziune D. a unor comentarii discriminatorii la adresa comunității maghiare din România, fără a se lua în considerare sistemele de notificare și eliminare existente, cu mențiunea suplimentară că impunerea unui filtru uman reprezintă într-adevăr o măsură excesivă și impracticabilă, capabilă să aducă atingere dreptului privind libertatea comunicării informațiilor pe internet, din perspectiva Declarației privind libertatea comunicării pe Internet, adoptata de Comitetul de Miniștri la cea de a 840-a reuniune a Miniștrilor Adjuncți din Strasbourg la 28 mai 2003.

Reafirmând angajamentul statelor membre ale Consiliului Europei față de dreptul fundamental al libertății expresiei și informației, garantat de articolul 10 CEDO, aceasta declarație subliniază că libertatea de exprimare și libera circulație a informației pe Internet trebuie echilibrată cu alte drepturi și interese legitime. De asemenea, se menționează ca un control prealabil al comunicațiilor pe Internet ar trebui sa rămână o excepție, garantând dreptul utilizatorilor de a accesa o multitudine de conținuturi din surse interne și externe. În special principiul 6 al declarației, referitor la responsabilitate limitată a furnizorilor de servicii pentru conținutul de pe Internet, prevede că Statele membre nu trebuie să impună furnizorilor de servicii o obligație generală de a monitoriza conținutul de pe Internet pentru care oferă acces, pe care îl transmit sau îl stochează, nici de a căuta activ fapte sau circumstanțe care indică o activitate ilegală.

Totodată, se afirmă faptul că furnizorii de Internet „nu sunt responsabili pentru conținut, atunci când atribuțiile lor sunt limitate la transmiterea informațiilor sau furnizarea accesului la Internet” iar în cazurile în care atribuțiile furnizorilor de servicii sunt mai largi și aceștia stochează conținut care provine de la terți, „statele membre îi pot considera co-responsabili dacă nu acționează expeditiv pentru a retrage sau opri accesul la informații sau servicii de îndată ce aceștia iau cunoștință, după cum este definit de către legea națională, de natura lor ilegală, sau în cazul unei reclamații de despăgubiri, de fapte sau circumstanțe care evidențiază ilegalitatea activității sau a informației”.

În același timp, concluziile CEDO în Cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și ind ex.hu ZRT contra Ungariei nu pot fi reținute ca fiind eficiente în privința lipsei de reacție a administratorului paginii de x, aplicarea unei sancțiuni fiind consecința unei analize corespunzătoare a contextului în care au fost publicate comentariile și faptei proprii a reclamantei, după cum se va dezvolta în continuare.

În cauza C. vs. Estonia (2013) s-a stabilit că, societatea care gestionează site-urile de știri pe care apar mesaje de la cititori este responsabilă pentru conținutul mesajelor.

Astfel, Curtea a respins cererea reclamantei, gestionară a unui portal (internet) de știri, prin care aceasta critica, din perspectiva articolului 10 din Convenție, sancțiunea care îi fusese aplicată potrivit dreptului intern, pentru responsabilitatea care i-a fost stabilită cu privire la mesajele anonime ale cititorilor site-ului pe care îl gestiona.

În esență, raționamentul Curții a recunoscut existența unei ingerințe, pe care însă a considerat-o legală, justificată și proporțională, având în vedere caracterul extrem de insultător al mesajelor analizate, postate pe site-ul de știri gestionat de reclamantă, faptul că aceasta nu a împiedicat expunerea lor, ținând seama de profitul înregistrat de reclamantă de pe urma acestor mesaje, garanția anonimatului pe care reclamanta îl permitea autorilor mesajelor și, nu în ultimul rând, luând în considerare caracterul rezonabil al sancțiunii impuse de instanțele interne în sarcina reclamantei.

Raționamentul Curții cu privire la articolul 10 din Convenție explică faptul că prin aplicarea sancțiunii respective a existat o ingerință în libertatea de exprimare a reclamantei și că ingerința era prevăzută de lege.

În continuare, a precizat că articolul 10 autorizează ingerințele în libertatea de exprimare în scopul de a proteja reputația terților, dacă astfel de ingerințe păstrează un raport de proporționalitate analizat din perspectiva circumstanțelor particulare ale cauzei.

Pentru a se pronunța cu privire la acest aspect, Curtea a analizat patru aspecte relevante ale cauzei: 1. contextul mesajelor postate pe internet; 2. măsurile luate pentru a împiedica publicarea ori ștergerea mesajelor defăimătoare; 3. răspunderea autorilor reali ai comentariilor ca alternativă la răspunderea societății reclamante; 4. consecințele procedurilor interne pentru societatea reclamantă, respectiv, gravitatea sancțiunii aplicate.

Instanța de recurs constată că, prin similitudinea faptelor și aspectelor esențiale, jurisprudența CEDO în cauza C. este incidentă în cauza de față.

Cele două cauze (C. și A.) pot fi puse într-o corespondență parțială, astfel încât aspectele caracteristice prezentei cauze pot fi obținute, printr-un raționament relativ simplu, din aspectele corespondente caracteristice jurisprudenței CEDO.

Astfel, Înalta Curte observă că, în speță, sancționarea cu amendă a reclamantei aduce atingere dreptului acesteia la liberă exprimare, consacrat de art. 10 CEDO. Verificând dacă ingerința în acest drept este legală, justificată și proporțională, instanța de recurs constată următoarele:

Mesajele/comentariile în discuție, postate pe pagina de x gestionată de reclamantă, au un caracter vădit injurios, amenințător și defăimător la adresa întregii comunități de etnie maghiară, de o gravitate serioasă, incitând la violență și ură pe criterii etnice.

Faptul că știrea care a generat comentariile a fost postată pe pagina de x, nu pe un site de știri este lipsită de importanță în economica cauzei, fiind evident importantă aici natura postărilor (știri) și efectele pe care le-a generat în spațiul virtual.

Protecția demnității comunității maghiare din România permite ingerința în dreptul la liberă exprimare iar, în ceea ce privește chestiunea dacă o astfel de ingerință păstrează un raport de proporționalitate din perspectiva circumstanțelor particulare ale cauzei, se constată:

În primul rând, în ceea ce privește contextul mesajelor postate în mediul online, aceste comentarii sunt adiacente unei postări de presă din 05.01.2020 cu privire la indicatoarele rutiere de la intrările, ieșirile mai multor localități din județele Harghita și Mureș, respectiv despre cum au fost acoperite cu vopsea neagră denumirile localităților în limba maghiară.

Reclamanta a susținut că nu este responsabilă de aceste comentarii postate de persoane identificabile și exclusiv responsabile. A mai susținut imposibilitatea de a interveni în pagina de x pentru ștergerea lor și a îndreptat atenția asupra autorilor mesajelor și asupra x, ca furnizor al platformei și a unor instrumente de gestionare a acestor profiluri publice.

Având în vedere modul în care a fost conceput articolul referitor la faptul relatat, astfel cum a fost publicat pe pagina de x, este dificil de stabilit dacă reclamanta ar fi trebuit să se aștepte la postarea unor mesaje insultătoare în contextul în care trebuia să dea dovadă de vigilență pentru a evita posibilitatea de a i se reproșa că prin faptele sale a adus atingere demnității unui terț.

Este adevărat că, de principiu, publicațiile media sunt răspunzătoare de publicațiile lor și de publicarea comentariilor pe care le integrează în activitatea jurnalistică.

Instanța de recurs este de acord că publicarea știrilor și comentariilor într-o pagină de x a unei persoane juridice media TV echivalează cu un editor, cu activitatea jurnalistică, astfel că, obligațiile profesionale ale publicațiilor media impun precauție în evaluarea riscurilor în sensul de a preveni vătămarea drepturilor altor persoane.

Însă, întrucât răspunderea contravențională este o răspundere personală a persoanei care săvârșește fapta contravențională, ceea ce se poate imputa în mod cert societății media în cauza de față, nu este faptul că a găzduit pe pagina sa de x comentariile vătămătoare, aparținând altor persoane, ci mai ales lipsa de reacție atunci când a fost sesizată cu privire la acestea, respectiv, faptul că a permis menținerea lor în spațiul public.

Astfel, în al doilea rând, la fel ca în cauza C. c. Estoniei, reclamanta a luat anumite măsuri pentru a împiedica publicarea mesajelor defăimătoare, având instalat un dispozitiv de cenzurare automată a mesajelor care conțineau anumite cuvinte vulgare iar administratorii paginii de x puteau fi semnalați cu privire la mesajele insultătoare în scopul de a fi eliminate.

Deși toate aceste măsuri erau operabile, niciuna nu a permis cenzurarea mesajelor în discuție ori eliminarea promptă a acestora.

Se reține că societatea media a fost sesizată cu privire la caracterul ilicit al comentariilor, mesajul fiind citit de administrator, fără a se lua nicio măsură de eliminare cel puțin 10 luni de la postarea lor. În acest sens, s-au reținut din înscrisurile de la dosar fond că, la data de 17.01.2022, când recurenta a sesizat CNCD, a fost atașată cererii și dovada că mesajul de atenționare a fost citit de administrator iar la 06.10.2022, când CNCD a făcut verificarea comentariilor, acestea nu erau eliminate/șterse.

Contrar susținerilor A., în calitate de gestionar/administrator al paginii de x, aceasta avea posibilitatea eliminării lor. Un administrator al unei astfel de pagini de x are drepturi depline de a o gestiona, putând să modifice setările paginii, să creeze și să gestioneze conținutul, să trimită mesaje și să modereze comentariile.

În concluzie, societatea media este direct și singura răspunzătoare pentru lipsa de reacție, ce a condus la menținerea mesajelor în mediul online o perioadă lungă de timp. Această lipsă de reacție se încadrează în noțiunea de comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității unei comunități, legat de apartenența acesteia la o anumită etnie, în sensul art. 15 O.G. nr. 137/2003.

Această normă face referire la „orice comportament”, fără a-l defini în mod specific, astfel că, această noțiune include, în mod generic, atât acțiunea cât și inacțiunea unei persoane. Inacțiunea este frecvent considerată ca fiind o formă de comportament, întrucât aceasta reprezintă o alegere de a nu acționa, conștientă ori inconștientă, care, în anumite contexte, are implicații la fel de semnificative ca și acțiunea.

Prin urmare, vor fi înlăturate opiniile contrare exprimate, instanța de recurs reținând că și lipsa de reacție a societății media intră în ipoteza normei ce incriminează discriminarea în forma reținută prin hotărârea CNCD, întrucât aceasta reflectă o decizie conștientă de a nu reacționa o perioadă lungă de timp (mai mult de 10 luni), încălcând obligația profesională de a înlătura comentariile ilicite, în situația în care prevenirea acestora nu a fost cu putință.

În al treilea rând, în ceea ce privește responsabilitatea individuală a autorilor mesajelor, Înalta Curte observă că fundația recurentă ar fi putut să încerce să îi urmărească în justiție însă, ar fi fost dificil ca aceștia să fie identificați, în condițiile în care, în conformitate cu politica de confidențialitate a x, informațiile personale ale utilizatorilor sunt protejate, deci nu este întotdeauna posibil să identifici proprietarul unei pagini fără consimțământul acestuia. Nici contactarea x prin opțiunile de raportare nu asigură identificarea certă a persoanei deținătoare a paginii x.

Oricum, aceștia ar fi putut fi urmăriți pentru conduita activă de editare și postare a mesajelor și, în consecință, este realist și rezonabil să fie angajată răspunderea personală a A., dar aceasta poate fi antrenată din punct de vedere contravențional, numai pentru fapta sa proprie, o conduită pasivă constând în lipsa de reacție promptă la acest tip de mesaje vătămătoare pentru terți.

În sfârșit, în al patrulea rând, în ceea ce privește sancțiunea aplicată de 5000 RON (aproximativ 1000 euro), se observă că aceasta are un nivel orientat spre minimul prevăzut de art. 26 O.G. nr. 37/2003.

Totuși, câtă vreme nu se poate reține răspunderea reclamantei pentru faptele autorilor mesajelor, ci doar pentru fapta proprie, lipsa de reacție față de acestea, se apreciază că aplicarea sancțiunii amenzii nu este proporțională, depășind, în cazul de față, ceea ce este necesar pentru atingerea scopului urmărit, fiind suficientă atenționarea societății media cu privire la fapta ce i se impută.

Față de ansamblul considerațiilor anterioare, Înalta Curte concluzionează, pornind de la caracterul esențial într-o democrație, dar nu absolut, al dreptului la liberă exprimare, că exercitarea acestei libertăți comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, pentru protecția reputației sau a drepturilor altora.

Contrar soluției primei instanțe, având în vedere în special aspectul ilicit al comentariilor, faptul că acele comentarii au fost scrise ca reacție la un articol publicat de societatea reclamantă în pagina sa de x, care este administrată de profesioniști, insuficiența măsurilor luate de societatea reclamantă ca să prevină vătămarea reputației altora, prin înlăturarea imediată a acestor comentarii, lipsa unei posibilități reale ca autorii comentariilor să fie trași la răspundere, faptul că CNCD a declarat societatea reclamantă răspunzătoare pentru comentariile calomnioase scrise de cititori în pagina de x constituie o restrângere necesară și justificată a dreptului societății reclamante la libertatea de exprimare.

Pe de altă parte, în egală măsură, se apreciază că aplicarea unui avertisment societății media, care să atragă atenția asupra faptei săvârșite și pentru corectarea viitoare a propriului comportament este o sancțiune proporțională și suficientă.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 498 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea și, rejudecând cauza, va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., cu consecința anulării doar în parte a Hotărârii nr. 669/07.10.2020, emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, înlocuind sancțiunea amenzii cu avertismentul.

Sursa informației: www.scj.ro.

Cerere privind anularea amenzii contravenționale și exonerarea reclamantei de la plata acesteia. Înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul was last modified: ianuarie 21st, 2025 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.